„Istoria unui ziar constănţean 1944-1990“ Aurelia şi Ştefan Lăpuşan, la o nouă lansare de carte
„Istoria unui ziar constănţean 1944-1990“: Aurelia şi Ştefan Lăpuşan, la o nouă lansare de carte
20 Nov, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
4686
Marime text
Aurelia Lăpuşan, Ştefan Lăpuşan şi Vartan Arachelian vor lansa cartea „Istoria unui ziar constănţean 1944-1990“, sâmbătă, începând cu ora 11.00. Evenimentul este organizat de Centrul Cultural Judeţean „Teodor Burada“ şi Editura Nextbook Constanţa.
Conf. univ. dr. Aurelia Lăpuşan s-a născut în Constanţa, pe data de 24 iulie 1948. A absolvit Liceul „Mihai Eminescu“, secţia Real, în 1966, ulterior urmând Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1970. A obţinut apoi diploma de absolvire a unui curs postuniversitar în Jurnalism, în 1981 devenind doctor în Filologie. Munca în presă a început-o ca redactor la ziarul „Teleormanul“, din Alexandria, din 1970 până în 1973, ajungând apoi în redacţia constănţeană a ziarului „Dobrogea Nouă“. Din 1974 până în 1978, a fost bibliotecar şi bibliograf în cadrul Bibliotecii Judeţene. Din 1978 până în 1983, a fost redactor la „Dobrogea Nouă“, iar din 1983 până în 1990, a avut funcţia de redactor-şef la nou-înfiinţatul ziar „Cuget Liber“. A urmat activitatea la agenţia de publicitate din cadrul „Cuget Liber“, apoi a fost director de suplimente, între anii 2000 şi 2003. Din 2003 până în 2006, a fost director general al trustului. Din 2006, este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii „Ovidius“. A semnat, în calitate de autor, cărţi de jurnalism, monografii ştiinţifice care au la bază cercetarea presei în evoluţia istorică, numeroase articole de specialitate, precum şi multiple studii ştiinţifice în reviste. În plus, este o prezenţă foarte importantă şi activă la diferite congrese, conferinţe naţionale şi internaţionale care au ca temă evoluţia jurnalismului şi nu numai. Aurelia Lăpuşan a mai ocupat şi funcţia de director al Departamentului editorial, carte universitară şi relaţii publice din cadrul Universităţii „Ovidius“. Cursurile sale se axează pe: Genurile presei, Tehnici fundamentale de redactare, Tehnici de colectare, Etică şi deontologie, Legislaţia presei, Istoria presei române, Conceperea şi elaborarea ziarului, Secretariat de redacţie, Presă regională, Practica în presa scrisă, Noţiuni fundamentale în jurnalism, Managementul presei.
De-a lungul anilor, Aurelia Lăpuşan a publicat mai multe cărţi şi monografii: „Curs de jurnalistică. Genurile presei“ (2002), „Tehnici de redactare în presa scrisă“ (2005), „Reporter de serviciu. Postfaţă Cristina Tamaş“ (2006), „Jurnalism în spaţiu internaţional. Tahiti - perla misterioasă a Planetei albastre“ (2008), „Lecţia de iubire. Corespondenţă cu scriitorul Pericle Martinescu“ (2008), „La vama anilor. Interviu“ (2008), „Ctitorii spirituale dobrogene. Universitatea Ovidius din Constanţa“ (2011), „Valori ale culturii populare în Dobrogea“ (2009), „Mangalia în paginile vremii“ (2007), „Mamaia-file de album.1906-2006“ (2006), „Constanţa. File de album“ (2005), „Navigaţia sub control. Din istoricul căpităniilor româneşti“ (2001), „Drumul Pâinii în istoria Dobrogei“ (2001), „Techirghiol pentru Europa“ (1999), „Drumuri în istorie“ (1998), „Constanţa, memoria oraşului“ (1997), „Medgidia–Caras“ (1996), „Cernavodă“ (1995), „Techirghiol. Repere monografice“ (2012).
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii