Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:16 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tragedia de acum 35 de ani. S-a scufundat în Marea Neagră una din cele mai mari nave românești. Cum s-a întâmplat nenorocirea

ro

13 Oct, 2017 06:55 9474 Marime text
Astăzi, se împlinesc 35 de ani de la scufundarea, travers de Capul Caliacra, în Marea Neagră, a petrolierului Unirea, a doua navă de mare tonaj din seria petrolierelor de 150.000 tdw. construite în România, în 1978, la Șantierul Naval Constanța.
 
Totul s-a petrecut, potrivit wikipedia, la 13 octombrie 1982, ora 09:15, în condiții de mare liniștită și vizibilitate foarte bună: petrolierul Unirea s-a scufundat la circa 40 mile marine sud-sud-est de Capul Caliacra, în Marea Neagră, la adâncimea de aproximativ 1.400 metri, în urma  unei explozii care a avut loc la bord. 

Sursa citată mai spune că scufundarea navei Unirea, conform Lloyd List, a fost considerată cea mai mare pierdere navală mondială din anul 1982.

Comisia de investigație special alcătuită a concluzionat printr-un Raport de Expertiză Tehnică prezentat la data de 30 noiembrie 1982, că scufundarea navei a fost cauzată de mai mulți factori:

- explozie și incendiu în zona exploziei
- inundarea tancurilor babord, urmată de inundarea tancurilor din zona centrală
- focul puternic al exploziei din zona tancului 2 central
- frângerea navei în zona centrală
- ruperea și desprinderea completă a navei în final
- scufundarea celor două părți ale navei prin pierderea treptată a flotabilității
- condițiile hidrometeorologice nefavorabile, care au îngreunat operațiunile de salvare și au împiedicat cercetarea cu scafandrii a părții avariate a navei.


Potrivit acestei comisii, în timp ce nava era pregatită pentru începerea operațiunilor de degazare, având tancul central nr. 3 deschis, în atmosfera din interiorul acestuia, în imediata apropiere a gurii de vizită, s-a format o mixtură explozivă; inițierea exploziei acestei mixturi a putut fi provocată de multiple cauze capabile să producă acest fenomen, dintre care cea mai probabilă este descărcarea electrică apărută în urma acumulărilor electrostatice.

Explozia mixturii din tancul 3 central a avut un efect distrugător asupra corpului navei, ca urmare a poziției gurii de vizită plasată în extremitatea pupa a tancului 3 central, fapt ce explică distrugerea peretului despărțitor din babord, punînd în comunicare tancul 3 central cu tancul 3 babord, unde, prin deschiderea punții și a bordajului s-a favorizat extinderea atmosferei explozive, simultan cu izbucnirea incendiului în această zonă, amplificînd ruperea pe verticală a bordajului navei în babord.

Contravaloarea de asigurare a navei de 36,6 milioane dolari, a fost integral recuperată de statul român de la asiguratorii acesteia.
 
Operațiunile de salvare


Operațiunile de salvare au fost coordonate de pe malul bulgăresc și au implicat opt nave românești: Motru 25000 tdw, Tg. Bujor 18000 tdw, Mărășești 18000 tdw, Căciulata 8750 tdw, Goștinul 4800 tdw, Grădiștea 4800 tdw, Toplița 2400 tdw și remorcherul Voinicul, cinci nave bulgarești: Perun, Rusalka, Icar, Europa și Kiten, două nave sovietice, Ianghi Iuli și Ianghi Gordelivi, și elicoptere de salvare din România și Bulgaria.
 
Navele românești Motru și Tg. Bujor au salvat fiecare câte 18 membri ai echipajului, iar nava sovietică Ianhghi Iuli 5 membri.

Un elicopter românesc, a preluat pe trei dintre cei care au necesitat îngrijiri medicale de urgență.

Dintre cei 42 de supravietuitori, marinarul Gabriel Georgescu a fost salvat ultimul, după ce a stat aproape opt ore în apele reci ale Mării Negre, fiind reperat de un elicopter bulgăresc.

 A fost înregistrat un singur deces, ospătara Ganas Elena.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii