Violonistul Erzhan Kulibaev, al treilea premiu în cadrul Concursului Internaţional „George Enescu”

21 Sep, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
2205
Marime text
Violonistul kazah Erzhan Kulibaev a obţinut premiul al treilea în cadrul Concursului Internaţional „George Enescu”, după evoluţia finală în care a interpretat Concertul în Re Major, op. 35, al lui Ceaikovski, pe scena Ateneului Român.
Violonistul are 29 şi şi-a finalizat studiile la Madrid şi Salzburg, susţinând concerte şi recitaluri ca solist al Filarmonicii de Cameră Poloneze, al Orchestrei Filarmonice Poznan, interpretând pe scena Teatrului Mariinski sub bagheta lui Valeri Gergiev sau pe scena Carnegie Hall. Este laureat al Concursului Internaţional „Paul Hindemith” (premiul I) şi al Concursului „Henryk Wieniawski” (locul 5).
KMG International continuă să fie partenerul principal al Concursului Internaţional „George Enescu”, care se desfăşoară în septembrie, la Bucureşti. Parteneriatul semnat în 2010 cu organizatorii festivalului şi concursului este un angajament de a cataliza valori sociale importante şi de a reprezenta România şi Kazahstan cu impact şi consistenţă, atât la nivel naţional, cât şi internaţional, dar şi de a sprijini din punct de vedere financiar tinerele talente pe parcursul dezvoltării lor artistice, prin încurajarea schimburilor culturale şi prin aducerea unor muzicieni kazahi pe scenele din România - Zhibek Mussurgaliyeva, Arman Mourzagaliyev, Amir Tebenikhin (câştigătorul premiului I al Concursului „George Enescu” în 2009, secţiunea Pian).
„Cultura este un indicator al creşterii şi evoluţiei unei naţiuni, acesta fiind motivul pentru care sprijinim diferite forme de artă şi facilităm accesul publicului la evenimente culturale de calitate. Datorită acţionariatului nostru kazah şi având în vedere că România este principala piaţă pentru operaţiunile noastre, suntem angajaţi şi sprijinim schimburile culturale între cele două ţări, promovând tinerele talente şi rezultatele lor extraordinare”, a declarat Azamat Zhangulov, senior vicepreşedinte al KMG International.
Printre activităţile susţinute de Rompetrol în cadrul ediţiei de anul acesta a competiţiei se află gala de deschidere a concursului, care a avut loc pe 3 septembrie, la Ateneul Român. Concertul de gală a fost susţinut de laureaţi ai unor ediţii anterioare ale concursului - Anna Tifu (vioară), Valentin Răduţiu (violoncel) şi Mihai Ritivoiu (pian), alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, sub bagheta dirijorului Horia Andreescu.
Concursul „George Enescu” se desfăşoară la fiecare doi ani, alternativ cu Festivalul „George Enescu”, iar la ediţia de anul acesta, 196 de tineri artişti concurează în cadrul a patru secţiuni (Vioară, Violoncel, Pian şi Compoziţie). În plus, sunt organizate recitaluri susţinute de muzicieni consacraţi, precum pianistul spaniol Josu de Solaun (laureat al ediţiei din 2014 a concursului) sau violoncelistul lituanian David Geringas (membru al juriului în ediţia din acest an).

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- paraschiv ciprian 21 Sep, 2016 16:33 În sfârșit suntem și noi pe harta internațională a concursurilor de muzică clasică! Felicitări tuturor participanților și sponsorilor evenimentului care au făcut totul posibil (Rompetrol KMG)!
- alexandra 21 Sep, 2016 16:31 Felicitări Rompetrol / KMG pentru decizia de a sponsoriza unul dintre cele mai mari evenimente culturale ale României – Concursul Internațional George Enescu!