Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:59 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alertă meteo Constanța, sub două avertizări de Cod galben de ninsori, precipitaţii mixte și polei

ro

26 Dec, 2014 09:54 3146 Marime text
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben, valabilă în intervalul 26 decembrie, ora 20.00 – 27 decembrie, ora 20.00.

În intervalul menţionat, în sudul, sud-estul şi local în centrul ţării, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali va ninge şi se va depune strat de zăpadă, ce va depăşi local 20 cm. În Dobrogea, iar în prima parte a nopţii de vineri 26 decembrie spre sâmbătă 27 decembrie şi în Muntenia şi Oltenia, precipitaţiile vor fi mixte şi, izolat, vor fi depuneri de polei. 

Vântul se va intensifica în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Olteniei, unde rafalele vor depăşi 45...55 km/h, viscolind temporar ninsoarea.

UPDATE: Codul galben se va menține și în intervalul 28 decembrie, ora 20.00 – 29 decembrie, ora 23.00.


Începând de duminică seara (28 decembrie) ninsorile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a ţării, iar în sud şi sud-est vor fi abundente şi se va depune un strat nou şi consistent de zăpadă. În Lunca Dunării şi în Dobrogea precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei. În cea mai mare parte a Munteniei, în jumătatea de sud a Moldovei, în Dobrogea şi în estul Olteniei, vântul va prezenta intensificări temporare, cu rafale de peste 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii