Absolvenţi de elită Ei sunt şefii de promoţie ai liceelor şi gimnaziilor constănţene
Absolvenţi de elită: Ei sunt şefii de promoţie ai liceelor şi gimnaziilor constănţene
17 Jun, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
10105
Marime text
Ca în fiecare an, vă oferim prilejul de a-i cunoaşte pe cei mai buni elevi din municipiul şi judeţul Constanţa. Sunt copii care au muncit pentru rezultatele lor deosebite şi care fac cinste nu doar unităţilor şcolare în care au învăţat, dar şi comunităţii. Elevii care au absolvit liceul în acest an par să fie unii dintre cei mai talentaţi şi mai muncitori din ultimele generaţii. Dacă în urmă cu câţiva ani, statutul de şef de promoţie era atribuit unui singur elev sau cel mult doi se puteau lăuda cu acest titlu într-o unitate şcolară, la ora actuală, acesta a ajuns să fie câştigat şi de şapte elevi, aşa cum s-a întâmplat la Liceul Teoretic „Ovidius“ şi la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, unde 30 de elevi au absolvit clasa a VIII-a cu 10 pe linie. În continuare, vom prezenta şefii de promoţie din liceele şi colegiile din judeţul Constanţa.
Şefa de promoţie de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ este Maria Teodora Ilie. Adolescenta, îndrumată de profesoara Loredana Tănase, s-a calificat la Olimpiada Internațională de Biologie, care va avea loc în perioada 6-13 iulie, în Indonezia. Tânăra a susţinut examenele de Bacalaureat din sesiunea specială de la Ploieşti, obţinând 9,80 la proba de Limba română, 9,10 la Matematică şi 10 la Anatomie şi fiziologie umană, genetică şi ecologie umană, media finală fiind de 9,63.
Liceul Teoretic „Ovidius“ se mândreşte cu opt şefi de promoţie
Şef de promoţie la „Ovidius“ - clasa a XII este Vlad Coșoreanu. Tânărul a susţinut examenele de Bacalaureat în sesiunea specială, obţinând 9,25 la proba scrisă de Limba română, 10 la Matematică şi 10 la Anatomie şi fiziologie umană, genetică şi ecologie umană, media finală fiind de 9,75. Anul trecut, Vlad Coşoreanu a participat la cea de-a XXIV-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Biologie, desfăşurată în perioada 14-20 iulie 2013 la Berna (Elveţia). Elevul s-a întors acasă cu medalia de bronz. În palmares, elevul Liceului Teoretic „Ovidius“ din Constanţa are calificări la olimpiadele naţionale de Matematică, Fizică, Chimie şi Biologie. Începând din clasa a VII-a, Vlad a adus premii de la fiecare olimpiadă naţională la care a participat. În ceea ce priveşte şefii de promoţie de la clasa a VIII-a, aceştia sunt: Maria Cernat, Tatiana Andreea Nachiu, Răvan Mihai Ursu, Ioana Teodora Nedelcu, Ana Cătălina Popa, Andreea Silvia Spiridon şi Sabina Ioana Vragă. Toţi au absolvit cu media zece.
Trei şefi de promoţie cu media 10 la „Pedagogic“
La Liceul Tehnologic de Electrotehnică şi Telecomunicaţii, şeful de promoţie la clasa a XII-a este Filip Andronache. Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu“ îi are ca şefi de promoţie, la clasa a XII-a, pe Melisa Nazif (media 9,98), iar la clasa a VIII-a, pe: Eren Murat, Cosmin Pînoche şi Robert Coman, toţi cu media 10. Şeful de promoţie de la Colegiul „Carol I“, clasa a XII-a, este Irina Dragotă, cu media 9,88. Liceul Sportiv „Nicolae Rotaru“ îi are ca şefi de promoţie pe Silviana Adam (media 10), absolventă a clasei a VIII-a, şi pe Andra Singuran (media 9,70), absolventă a clasei a XII-a. La Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria“, şefa de promoţie de la clasa a XII-a este Daniela Oprea (media 9,98), iar la clasa a VIII-a, cu media 10 a absolvit Mădălina Cătălina Luca. Liceul Teoretic „George Călinescu“ îi are ca şefi de promoţie pe Naomi Ţarălungă, care a absolvit clasa a XII-a cu media 9,90, şi pe Alexandru Trofin, absolvent al clasei a VIII-a, cu media 9,97. Şefii de promoţie de la Liceul Teoretic „Traian“ sunt: Sebastian Cozma, absolvent al clasei a XII-a, cu media 10, şi Oana Diaconu, Smaranda Filip şi Andrei Mutu, absolvenţi ai clasei a VIII-a, tot cu media 10. Şefa de promoţie a clasei a XII-a a Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu“ din Medgidia este Diana Meca - media 10. La Liceul Teoretic „Lucian Blaga“, şefa de promoţie a clasei a XII-a este Raluca Ştefan, cu media 9,86, iar la clasa a VIII-a, cei doi şefi de promoţie sunt Andreea Grosu şi Diana Moroşanu, ambele cu media 9,95. Seminarul Teologic „Cuviosul Dionisie Exiguul“ Constanţa îl are ca şef de promoţie pe Sebastian Bădiţeanu, care a absolvit cu media 9,78. La Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“, şeful de promoţie de la clasa a XII-a este Giulia Ciurescu - media 10, iar la clasa a VIII-a, Mihai Gherghilescu - media 9,97.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- cetatean 17 Jun, 2014 12:51 Ar fi bine ca de acum inainte sa se implice si mai departe si sa fie superiori, cu realizari adevarate pentru ca de a lungul timpului s a intamplat si ca sefi de promotii sa faca mai departe lucruri injositoare, chiar daca au absolvit Liceul Mircea si sunt pe acelasi panou cu prof. PESAMOSCA, ce trebuie dat exemplu intr-adevar.. E si o vorba romaneasca: "In Romania cand s a terminat scoala, s a terminat tot"