Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:11 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce secrete are noua taxă, intrată în vigoare de azi Ai maşină istorică, dobândită prin moştenire ori prin partaj? Ai scăpat de plată! Iată şi alte situaţii

ro

15 Mar, 2013 00:00 7588 Marime text
Blamată de majoritatea şoferilor români care folosesc automobile înscrise în alte state membre ale Uniunii Europene, taxa de mediu iese azi din scenă. Aceasta îi lasă locul taxei de timbru, care pare să vină cu o soluţie accesibilă în ajutorul celor care doresc să-şi înmatriculeze maşinile în ţara noastră. Totuşi, lucrurile nu sunt atât de roz pe cât par a fi la prima vedere, însă cei mai câştigaţi par să fie deţinătorii maşinilor cu motoare mici, pe benzină. Cu toate acestea, noua taxă nu se aplică tuturor automobilelor, rabat de la regulă făcând maşinile istorice, cele acordate instituţiilor de învăţământ, de sănătate şi de cultură, ministerelor ori altor organe ale administraţiei publice, cele confiscate, cele destinate competiţiilor sportive, cele dobândite prin moştenire ori prin partaj.

După cum arătam şi mai sus, timbrul nu se aplică autovehiculelor aparţinând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi membrilor acestora, precum şi altor organizaţii şi persoane străine cu statut diplomatic, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României şi nici celor special modificate în scopul conducerii de către persoanele cu handicap, precum şi în scopul preluării şi transportării persoanelor cu handicap grav sau accentuat. Lista maşinilor excluse de la plata noii taxe este continuată de cele destinate a fi utilizate de forţele armate, de forţele de securitate ale statului, de poliţie, de jandarmerie, de poliţia de frontieră şi de pompieri, dar şi de cele destinate serviciilor de ambulanţă şi medicină, de autovehiculele speciale echipate corespunzător pentru acordarea ajutorului de urgenţă, precum şi de autovehiculele speciale destinate serviciilor de descarcerare şi de stingere a incendiilor. Mai mult decât atât, vor scăpa de taxă autovehiculele dotate cu cutie de viteze care poate funcţiona în regim automat, deţinute de către persoanele cu handicap. Potrivit datelor oficiale, obligaţia de plată a timbrului intervine o singură dată, cu ocazia înscrierii în evidenţele autorităţii competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România şi atribuirea unui certificat de înmatriculare şi a numărului de înmatriculare. Situaţia este valabilă şi în cazul reintroducerii în parcul auto naţional a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto naţional, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului. Obligaţia de plată a timbrului mai apare şi cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, dar şi cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situaţia autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanţe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Autorităţile centrale susţin că timbrul se plăteşte de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unităţile Trezoreriei Statului, pe numele Administraţiei Fondului pentru Mediu, iar dovada plăţii acestuia va fi prezentată cu ocazia înmatriculării sau transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat.

Declaraţie pe propria răspundere şi reducere de peste 90%

„Cu ocazia calculului timbrului pot fi acordate reduceri suplimentare faţă de cota de reducere (...) dacă persoana care solicită înmatricularea sau, după caz, transcrierea dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat declară pe propria răspundere că rulajul mediu anual real al autovehiculului în cauză este mai mare decât rulajul mediu anual considerat standard pentru categoria respectivă de autovehicule, potrivit normelor metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. În acest caz, calculul timbrului se face pe baza cotei de reducere rezultate din cota prevăzută în anexa nr. 3, majorată cu cota de reducere suplimentară prevăzută în anexa nr. 6. Atunci când noua cotă de reducere este mai mare de 90%, se aplică cota de reducere de 90%. Suma reprezentând timbrul ce urmează a fi plătită poate fi ajustată şi atunci când persoana care solicită înmatricularea sau, după caz, transcrierea dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat face dovada, pe baza expertizei tehnice efectuate de Regia Autonomă Registrul Auto Român, că deprecierea autovehiculului rulat este mai mare, potrivit normelor metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă”, potrivit actelor oficiale.

Ce este ecotichetul şi cine are parte de el 

Timbrul nu se plăteşte atunci când autovehiculele sunt: încadrate în categoria vehiculelor istorice, acordate instituţiilor de învăţământ, sănătate şi cultură, ministerelor, altor organe ale administraţiei publice, structurilor patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional, asociaţiilor şi fundaţiilor de utilitate publică, de către guverne străine, organisme internaţionale şi organizaţii nonprofit şi de caritate, prin donaţii sau finanţate direct din împrumuturi nerambursabile, precum şi din programe de cooperare ştiinţifică şi tehnică, confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului şi acordate cu titlu gratuit în conformitate cu prevederile legale în vigoare, destinate competiţiilor sportive, definite conform prevederilor legale în vigoare, dobândite prin moştenire, în cazul în care aceasta a intervenit în intervalul de 2 ani de la data deschiderii succesiunii, dobândite prin partaj. În vederea stimulării vehiculelor noi, nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, persoanele fizice, unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice care achiziţionează autovehicule electrice noi beneficiază de un tichet cu valoare nominală, pentru fiecare autovehicul nou achiziţionat, denumit în continuare ecotichet. Ecotichetul are o valoarea nominală de 12.000 de lei şi se suportă din bugetul Fondului pentru mediu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • simona 28 Jun, 2013 23:31 buna.deci eu daca am divortat si din urma partajului masina sotului meu un mercedes din 2002 neinscris in tara,imi ramane mie.dak vreau sal inscriu in tara pe numele meu nu platesc nici o taxa???va rog un raspuns cat mai urgent pe adresa mea de email eusimony@yahoo.com va multumesc