Ce spun primarii şi parlamentarii de Constanţa despre noua rectificare bugetară „Jaf, hoţie şi mituire”
Ce spun primarii şi parlamentarii de Constanţa despre noua rectificare bugetară: „Jaf, hoţie şi mituire”
29 Sep, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
3954
Marime text
De alegeri, primarii primesc, la a doua rectificare bugetară din 2014, peste 1,16 miliarde de lei, prin suplimentarea sumelor defalcate din TVA, la care se adaugă încă 1 miliard (prin PNDL) şi aproximativ 100 de milioane de lei pentru investiţii în cămine culturale şi săli de sport, prin tăierea cofinanţării fondurilor UE. Vorbim, în total, despre 500 de milioane de euro. Adevărată „pomană” electorală în pragul scrutinului pentru Cotroceni.
Proiectul de rectificare bugetară prevede alocarea unor sume cu mult peste cele prevăzute la rectificările din 2013, atunci când ministerul condus de vice-premierul Liviu Dragnea, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a primit circa 600 de milioane de lei la prima rectificare, dar a pierdut peste 300 de milioane de lei la a doua rectificare.
Amintim că, în cursul anului trecut, la rectificare, administraţiile publice locale au primit sume derizorii, în principal pentru plata sumelor alocate persoanelor cu handicap.
Noua suplimentare de fonduri este argumentată prin necesitatea asigurării fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finalul acestui an. Cum comentează parlamentarii de Constanţa şi primarii această rectificare în pragul alegerilor prezidenţiale?
Dănuţ Culeţu se declară convins de faptul că „aceasta decizie fundamental greşită ne va afecta în 2015”.
Pe de altă parte, şi gospodarul-şef al comunei Crucea, Gheorghe Frigioi, a precizat: „Deşi dezvoltarea locală în mediul rural este un deziderat, până la atingerea acestui nivel este de parcurs un drum lung şi sinuos. Construcţia sau reabilitarea căminelor culturale şi a sălilor de sport sunt binevenite, însă prioritatea «0» ar trebui să fie infrastructura naţională. Ar fi bine ca înainte de a se demara proiecte noi, să fie finalizate cele vechi. Pentru comuna Crucea, ar fi un lucru mult mai bun să se continue lucrările începute la Drumul Euopean 60, care traversează localitatea, decât să fie alocaţi bani pentru începerea altor lucrări“, este de părere şeful administraţiei locale de la Crucea, Gheorghe Frigioi.
Şi primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti, se declară contrariat de măsura adoptată în prag electoral. „100 de milioane de lei pentru investiţii în cămine culturale şi în săli de sport de la premierul Victor Ponta? Adică tocmai de la cel care critica aceste investiţii spunând că au fost inutile investiţiile în săli de sport la sate, în terenuri de fotbal în pantă făcute pe vremea când se afla în opoziţie. Este greu de crezut că Executivul nu îşi făcuse socotelile dinainte şi nu ştia de aceşti bani, dar deja cred că ne-am obişnuit cu stilul de lucru al PSD-ului. Banii au fost special păstraţi pentru aceste zile dinainte de alegeri şi nu mai este un secret pentru nimeni că se vor împărţi în funcţie de culori“ a declarat gospodarul-şef de la Poarta Albă. „Este încă o măsură care trădează probleme în partid; iar aceasta vine în completarea ordonanţei privind migraţia primarilor“, a mai spus primarul Delicoti.
Şefa autorităţii locale de la Mihail Kogălniceanu, Ancuţa Belu, a declarat pentru ZIUA de Constanţa: „Din punct de vedere al primarului, orice sumă de bani care vine în sprijinul proiectelor pentru dezvoltarea comunităţii locale este binevenită, însă nu pot fi adepta măsurilor electorale“.
Proiectul de rectificare bugetară prevede alocarea unor sume cu mult peste cele prevăzute la rectificările din 2013, atunci când ministerul condus de vice-premierul Liviu Dragnea, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a primit circa 600 de milioane de lei la prima rectificare, dar a pierdut peste 300 de milioane de lei la a doua rectificare.
Amintim că, în cursul anului trecut, la rectificare, administraţiile publice locale au primit sume derizorii, în principal pentru plata sumelor alocate persoanelor cu handicap.
Noua suplimentare de fonduri este argumentată prin necesitatea asigurării fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finalul acestui an. Cum comentează parlamentarii de Constanţa şi primarii această rectificare în pragul alegerilor prezidenţiale?
„Un gest disperat”
În opinia deputatului PDL Dănuţ Culeţu, „este vorba despre un gest disperat”. „Din disperarea de a câştiga alegerile, din teama de a nu le pierde deci, actualii guvernanţi iau nişte decizii greşite, care vor avea impact în 2015. Nu se încearcă decât «cumpărarea» primarilor şi a voturilor care le stau acestora în spate. Decizia acestei rectificări este doar bomboana de pe colivă dintre greşelile actualului guvern”, a explicat deputatul democrat-liberal.Dănuţ Culeţu se declară convins de faptul că „aceasta decizie fundamental greşită ne va afecta în 2015”.
„O nemernicie în prag de alegeri”
Liderul PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, susţine că nu cunoaşte „o altă astfel de nemernicie care să fi avut loc în prag de alegeri”. „Aşa ceva n-am mai pomenit nici în cele mai proaste guverne. Pe ei (n.r guvernanţi) scrie mită. Această rectificare este jaf, hoţie şi mituirea primarilor. Eu nu spun că primăriile nu au nevoie de bani, dar nu aşa, nu cu preţul tăierii cofinanţării fondurilor UE. Mai mult, se iau bani de la Educaţie”, a explicat parlamentarul constănţean.„Un obicei al PSD”
Senatorul Gigi Chiru, preşedintele PDL Constanţa, consideră că „faptul că primăriile sunt susţinute în proiectele locale nu poate fi decât un lucru pozitiv, dar faptul că se face în detrimentul proiectelor cu finanţare europeană este foarte grav”. „Măsura va produce un deficit major în ceea ce priveşte atragerea de fonduri europene, dar astfel de practici constituie deja un obicei al PSD. Faptul că ne aflăm în recesiune este doar din cauza unor astfel de politici”, a adăugat senatorul Chiru.„Bombonici electorale“
Şi primarii de comune din judeţul Constanţa comentează măsura rectificării bugetare. „Cadourilor de Crăciun, de Paşte sau de Ziua îndrăgostiţilor li se adaugă, din când în când, o altă categorie de daruri: cadourile de alegeri“, nuanţează primarul Valentin Vrabie. „Este o «bombonică», o momeală în campania electorală care se face pe bani publici. Nu pot să cataloghez altfel această măsură prin care se alocă bani şi se găsesc sume de bani pentru proiectele administraţiilor locale doar în preajma alegerilor. Pe mine mă surprinde următorul lucru: se dau la rectificarea bugetară bani pentru proiectele de dezvoltare locală, însă la alocările de zilele trecute, comuna Peştera nu a intrat în vizorul aleşilor. Şi aici mă refer la sumele alocate pentru inundaţii. Comuna Peştera, care anul trecut a fost grav afectată de puhoaiele de apă, iar pagubele au fost imense, nu a primit niciun leu“, a declarat primarul comunei Peştera. „Este un lucru bun că se alocă sume pentru dezvoltare locală, dar, din păcate, este tot un cadou otrăvit, la fel cum este creşterea salarială pe care au primit-o doar primarii, în timp ce personalul care lucrează în administraţia publică este într-o situaţie disperată cu banii“, a mai spus Vrabie.Pe de altă parte, şi gospodarul-şef al comunei Crucea, Gheorghe Frigioi, a precizat: „Deşi dezvoltarea locală în mediul rural este un deziderat, până la atingerea acestui nivel este de parcurs un drum lung şi sinuos. Construcţia sau reabilitarea căminelor culturale şi a sălilor de sport sunt binevenite, însă prioritatea «0» ar trebui să fie infrastructura naţională. Ar fi bine ca înainte de a se demara proiecte noi, să fie finalizate cele vechi. Pentru comuna Crucea, ar fi un lucru mult mai bun să se continue lucrările începute la Drumul Euopean 60, care traversează localitatea, decât să fie alocaţi bani pentru începerea altor lucrări“, este de părere şeful administraţiei locale de la Crucea, Gheorghe Frigioi.
Şi primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti, se declară contrariat de măsura adoptată în prag electoral. „100 de milioane de lei pentru investiţii în cămine culturale şi în săli de sport de la premierul Victor Ponta? Adică tocmai de la cel care critica aceste investiţii spunând că au fost inutile investiţiile în săli de sport la sate, în terenuri de fotbal în pantă făcute pe vremea când se afla în opoziţie. Este greu de crezut că Executivul nu îşi făcuse socotelile dinainte şi nu ştia de aceşti bani, dar deja cred că ne-am obişnuit cu stilul de lucru al PSD-ului. Banii au fost special păstraţi pentru aceste zile dinainte de alegeri şi nu mai este un secret pentru nimeni că se vor împărţi în funcţie de culori“ a declarat gospodarul-şef de la Poarta Albă. „Este încă o măsură care trădează probleme în partid; iar aceasta vine în completarea ordonanţei privind migraţia primarilor“, a mai spus primarul Delicoti.
Şefa autorităţii locale de la Mihail Kogălniceanu, Ancuţa Belu, a declarat pentru ZIUA de Constanţa: „Din punct de vedere al primarului, orice sumă de bani care vine în sprijinul proiectelor pentru dezvoltarea comunităţii locale este binevenită, însă nu pot fi adepta măsurilor electorale“.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii