Împart aceleaşi interese Cine sunt finii mai-marilor judeţului
Împart aceleaşi interese: Cine sunt finii mai-marilor judeţului
07 Dec, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
4672
Marime text
A devenit o modă în instituţiile publice ca şefii să se încuscrească cu subalternii. În acest context ne întrebăm dacă nu cumva asistăm la prezenţa unei relaţii şef-subordonat neprincipială? Şi aceasta pentru că finii mai-marilor judeţului mai au o calitate în plus - sunt aproape la fel de celebri ca naşii lor. Aşadar, nelipsiţi din peisajul public, finii sunt nedespărţiţi de naşii lor, care fie le repartizează fonduri, fie o serie de atribuţii importante.
Dar finii nu lucrează doar în instituţiile publice conduse de naşi, ci şi în firmele care primesc lucrări pe bani publici. Constanţa nu duce lipsă de astfel de exemple, ale finilor care sunt aproape la fel de celebri ca naşii lor, ale finilor şi naşilor care acţionează având aceleaşi interese.
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, îi are ca fini pe deputatul Radu Babuş, pe Cristian Bogdan Zgabercea, pe Filis Husein, dar şi pe Cătălina-Maria Lăpădus.
Primul dintre cei enumeraţi, Radu Babuş, este fost director al Regiei de Exploatare a Domeniului Public şi Privat din subordinea Consiliului Local Constanţa, fost consilier judeţean, vicepreşedinte PSD Constanţa şi, nu în cele din urmă, deputat şi finul preşedintelui CJC Nicuşor Constantinescu.
Cristian Bogdan Zgabercea este căsătorit cu actriţa Dana Dumitrescu şi a fost cununat chiar de către şeful său de la CJC, Nicuşor Constantinescu. Zgabercea a deţinut în perioada 2004-2012 funcţia de consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, altfel spus, al naşului său.
Printre preocupările lui Zgabercea se află acum redresarea Televiziunii Române. Astfel că, deşi nu s-a aflat printre angajaţii TVR, acesta a câştigat în vara acestui an concursul pentru funcţia de consilier al preşedintelui-director general (PDG) al Televiziunii Române (TVR), Claudiu Săftoiu.
Filis Husein, angajata preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu, a devenit fina acestuia în luna aprilie. Filis este fata lui Nurhan Ali, directorul executiv al HCM, club care îl are ca preşedinte tot pe naşul Nicuşor Constantinescu. În cadrul CJC, Filis Husein ocupă funcţia de inspector principal la Direcţia Generală de Proiecte. Întâmplarea face ca tot din luna aprilie a acestui an, luna nunţii, Filis Husein să fie asistent din partea Consiliului Judeţean Constanţa în cadrul proiectului „Centru multifuncţional educativ pentru tineret”, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007 - 2013, un proiect cu o valoare totală, deloc de neglijat, de 13.377.765,56 de lei.
Cătălina-Maria Lăpădus, de asemenea fina lui Nicuşor Constantinescu, este fiica Sandei Ciocoiu, şefa Conpress Holding, dar şi asociatul unic al societăţii Mara Construct SRL, firmă care a câştigat numeroase contracte în urma licitaţiilor organizate de Consiliul Judeţean. Un contract important obţinut de Maria Lăpădus, prin firma sa, de la instituţia condusă de naşul său este cel referitor la reabilitarea monumentului Tropaeum Traiani.
Nu doar şeful CJC are fini. Fina lui Radu Mazăre, Andreea Iorov, este cunoscută tuturor ca asistenta sa principală. Potrivit site-ului Primăriei Constanţa, Andreea Iorov ocupă din anul 2008 funcţia de consilier juridic. Conform ultimei declaraţii de avere şi interese publicată în data de 21 iunie 2013, Iorov a fost detaşată, nu se precizează însă în cadrul cărui serviciu, respectiv cărei instituţii. Soţul acesteia, Alexandru Iorov, ocupă de asemenea, o funcţie publică, fiind director la departamentul Infrastructură al Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa.
Şi fostul viceprimar al Constanţei şi fost ministru al Mediului, Nicolae Nemirschi, are şi el fina sa, pe nimeni alta decât pe Virgina Uzun, directorul SPITVBL Constanţa, care l-a urmat îndeaproape pe naş atunci când acesta se afla la putere. În 2010, pe vremea când Nemirschi era ministru al Mediului, Virginia Uzun, fostă Ştefănică, ocupa postul de secretar general al Ministerului Mediului. Odată ce Nemirschi a părăsit fotoliul din vârful ministerului, Virginia Uzun a revenit în administraţia publică locală, la şefia Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL).

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii