Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:31 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Indemnizaţii şi mai mari pentru senatori şi deputaţi Parlamentarii Constanţei au salarii majorate cu 700-1.000 lei

ro

06 Apr, 2013 00:00 3869 Marime text
Deşi premierul Victor Ponta dădea asigurări că nu vor creşte cheltuielile cu Parlamentul, în contextul creşterii numărului de parlamentari de la 481 la 581, încă de la începutul legislaturii senatorii şi deputaţii din toată ţara şi-au mărit indemnizaţiile.

La Constanţa, senatorul PPDD la primul mandat Marian Vasiliev, care vorbea, în decembrie anul trecut, imediat după alegerile parlamentare, despre un proiect al PPDD privind eliminarea salariilor, are venituri mai mari decât colegul său social-democratul Alexandru Mazăre. „Există o propunere a partidului care priveşte chiar anularea salariilor parlamentarilor. Deci dacă mâine se înjumătăţesc salariile parlamentarilor sau chiar nu se mai dau deloc înseamnă că deja putem în aplicare programul PPDD", ne declara, în data de 14 decembrie, Marian Vasiliev. 

Propunerea PPDD nu s-a pus în aplicare, iar salariile nu au fost eliminate, nici înjumătăţite, ba din contră, au fost majorate!
În cazul deputaţilor constănţeni salariile au crescut, în medie cu 700 lei, în luna ianuarie 2013 faţă de luna ianuarie 2012. În schimb, senatorilor, luna ianuarie a anului 2013 faţă de luna ianuarie a anului 2012, le-a adus venituri mai mari, în medie, cu 1.000 lei.

Nicolae Moga şi Eduard Martin, primii în top la creşteri

La deputaţi, cea mai mare creştere de indemnizaţie, în cuantum de 799 lei, o înregistrează social-democratul Eduard Martin. Pe locurile următoare la creşteri de salarii se află Mădălin Voicu (PSD) cu 748 lei, Gheorghe Dragomir (PNL) cu 737 lei, Mihai Lupu (PNL) cu 677 lei şi Cristina Dumitrache şi Manuela Mitrea, fiecare cu câte 572 lei. 

La senatori, Nicolae Moga are cea mai semnificativă mărire de indemnizaţie, acestuia fiindu-i majorat salariu în ianuarie 2013 faţă de ianuarie 2012 cu 1.363 lei. Acesta este urmat de Mircea Banias (PC) cu o majorare de 1.225 lei, Puiu Haşotii (PNL) cu o indemnizaţie mai mare cu 860 lei şi Alexandru Mazăre (PSD) cu 677 lei mai mult în ianuarie 2013 faţă de ianuarie 2012. 

Ca urmare a majorărilor, printre deputaţi cel mai mare salariu, în cuantum de 5.031 lei, îl au în acest moment social-democraţii Eduard Martin şi Mădălin Voicu. Pe aceştia îi urmează Gheorghe Dragomir (PDL) cu 4.969 lei şi Mihai Lupu (PNL), Cristina Dumitrache (PSD), Manuela Mitrea (PSD), toţi cu câte 4.909 lei.


În cazul senatorilor cea mai mare indemnizaţie în valoare de 5.700 lei o câştigă social-democratul Nicolae Moga. Următorii în top la capitolul salarii majorate sunt Puiu Haşotii (PNL) cu 5.484 lei, Mircea Banias (PC) cu 5.508 lei şi Alexandru Mazăre (PSD) cu 4.909 lei.

Noii veniţi intraţi pe aceleaşi salarii majorate

De indemnizaţii majorate beneficiază şi parlamentarii de Constanţa aflaţi la primul mandat, veniturile acestora egalându-le şi chiar depăşindu-le pe unele dintre cele expuse anterior. Astfel, la senatori, Marian Vasiliev (PPDD) a câştigat în luna ianuarie o indemnizaţie de 5.508 lei, iar Christian Gigi Chiru (PDL) a încasat venituri de 4.909 lei, în prima lună a anului.  

Noii deputaţi, Mihai Tararache (PPDD), Andrei Răzvan Condurăţeanu (PPDD), Radu Babuş (PSD), Victor Manea (PNL), Mircea Titus Dobre (PSD), Remus Cernea, (Partidul Mişcarea Verzilor), Dănuţ Culeţu (Partidul Forţa Civică) şi Florin Gheorghe (PDL) au primit fiecare câte 4.909 lei în luna ianuarie 2013.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • ALOCATIE COPIL 07 Apr, 2013 11:01 SI LA ALOCATIILE COPIILOR PANA LA 18 ANI NU V-ATI GANDIT SA LE MARITI ? SA VA FIE RUSINE!