Interviu cu Ramona Mănescu, fostul ministru al Transporturilor, pe tema Portului Constanţa (II) „Presiuni au fost din partea premierului şi a primarului Mazăre. Probabil că era o prioritate politică”
Interviu cu Ramona Mănescu, fostul ministru al Transporturilor, pe tema Portului Constanţa (II): „Presiuni
05 May, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
2653
Marime text
Ramona Mănescu, fostul ministru al Transporturilor, vorbeşte, într-un interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanţa, despre proiectul privind transferul unui pachet de 13% din acţiunile Portului Constanţa de la Ministerul Transporturilor la administraţia Mazăre. Liberala mărturiseşte că premierul Victor Ponta i-a solicitat să facă demersurile pentru ca planurile primarului Radu Mazăre privind Portul Constanţa să se concretizeze, dar menţionează că a refuzat acest lucru pentru că ar fi împotriva interesului naţional.
Publicăm, în ediţia online de astăzi, a doua parte a interviului, interviul integral putând fi citit şi în ediţia print a ziarului.
Cum aprecia premierul această preluare a acţiunilor Portului Constanţa de către administraţia locală? Era pe lista sa de priorităţi?
Da, cred că era pe lista sa de priorităţi, pentru că mie mi-a cerut în mod repetat să pregătesc această documentaţie, această trecere, această preluare şi listare pe Bursă a acţiunilor Portului Constanţa. Cred că era o prioritate. Probabil că era o prioritate politică, pentru că din punct de vedere economic şi al interesului naţional România nu este în niciun fel avantajată de această mişcare.
Credeţi că premierul va aproba o hotărâre de Guvern până la data alegerilor europarlamentare în acest sens?
Eu sper să nu aprobe. Putea s-o aprobe în şedinţa trecută şi nu s-a întâmplat acest lucru, ceea ce mă face să cred că premierul înţelege totuşi că nu este o decizie bună şi că nu trebuie să şi-o asume. Nu este bine pentru premier nici politic şi nu cred că până la urmă nu va ţine cont de toate aspectele, inclusiv cele legale.
Riscă Portul Constanţa ca prin acest transfer de acţiuni de la Ministerul Transferurilor la administraţia locală să returneze fondurile europene accesate pentru derularea unor proiecte?
În prezent, în port se derulează proiecte pe fonduri europene, sigur că da. Toate proiectele de investiţii derulate de Portul Constanţa sunt pe fonduri europene. Beneficiarul acestor fonduri este Administraţia Porturilor, într-adevăr. Ar trebui să avem o opinie de la Comisia Europeană, pentru că orice schimbare de acţionariat şi schimbarea beneficiarului în principiu este cea care afectează alocarea fondurilor europene. Deci ar trebui, înainte de toate, ca Guvernul României să ceară o opinie din partea Comisiei Europene, pentru că altminteri va fi prea târziu dacă vom constata, la final, că a fost o greşeală şi pierdem fonduri pe care nu ne putem permite să le pierdem.
Este adevărat că atât timp cât aţi condus Ministerul Transporturilor oameni din echipa dumneavoastră au acţionat astfel încât pentru orice hotărâre care se va lua în legătură cu Portul Constanţa să fie nevoie de semnătura preşedintelui Băsescu?
Nu avea cum să treacă pe la preşedintele Băsescu. În ierarhia Ministerului Transporturilor ministrul este primul. Deci, cel mult ar fi trebuit să treacă pe la mine pentru ultimul aviz orice legat de Portul Constanţa. Mă gândesc că această interpretare a fost dată şi datorită faptului că eu am spus că orice decizie majoră cu privire la Portul Constanţa, în sensul în care schimbăm acţionariatul sau facem o mişcare de genul acesta, ar trebui să treacă prin CSAT şi să fie discutată în CSAT. Eu personal nu am dat nicio dispoziţie în minister prin care să spun „nimic nu se întâmplă la Portul Constanţa dacă preşedintele Băsescu...”. Legal, instituţional nu aveam cum să fac lucrul acesta şi nici preşedintele nu ar fi avut cum să intervină, pentru că nu are prerogative.
Ce va însemna în planul politicii externe această modificare de acţionariat? Dată fiind relaţia extrem de tensionată dintre Rusia şi Ucraina, Marea Neagră poate deveni un adevărat front.
Cu atât mai mult Portul Constanţa trebuie să rămână în administrarea majoritară a statului, pentru că devine un obiectiv strategic şi din punct de vedere militar mai important decât până acum. Deja avem o zonă de conflict la graniţă şi nu ne putem permite să nu ne respectăm angajamentele din parteneriatele luate în cadrul NATO. Statul român este cel care şi-a luat angajamentele, nu Consiliul Local Constanţa. Statul român răspunde pentru faptul că putem să asigurăm capacitate navelor militare, intrare, spaţiu de manevră, absolut tot ce este necesar, Doamne, fereşte!, într-o perioadă şi zonă de conflict. Deci, statul român este cel care şi-a luat angajamentele şi, cedând din prerogative, statul român îşi încalcă angajamentele şi pune în pericol inclusiv graniţa de est a Uniunii Europene şi inclusiv parteneriatul strategic pe care-l avem în NATO cu Statele Unite şi care ne obligă totuşi să fim responsabili. Nu ne jucăm cu obiective strategice. N-am mai fi parteneri serioşi. Din acest punct de vedere, în plan extern există foarte multe semne de întrebare şi o reală îngrijorare cu privire la demersurile pe care acest Guvern vrea să le facă în sensul schimbării acţionariatului Portului Constanţa.
Portul Constanţa este un obiectiv strategic de interes naţional. Credeţi că printr-o schimbare la nivelul acţionariatului în sensul discutat importanţa portului va fi diminuată?
Cu siguranţă. Şi asta şi din cauza faptului că dezvoltarea lui nu va mai continua în ritmul pe care noi ni-l dorim şi asta sigur că-i va scădea şi importanţa, şi forţa în regiune. Vor veni din urmă alte porturi care se vor dezvolta mai mult decât Portul Constanţa şi atunci noi ne pierdem şi acest atu pe care-l avem. Nu avem multe atuuri. Acesta este unul dintre ele, poate cel mai important: poarta de est a Europei. Dacă noi ne pierdem şi acest atu prin nedezvoltarea portului într-un ritm care să ţină pasul cu cerinţele internaţionale, atunci suntem degeaba aici şi degeaba ne-a înzestrat natura cu tot ce ne-a înzestrat.
Aţi declarat, la un moment dat, că în ceea ce priveşte privatizarea CFR Marfă au existat, asupra dumneavoastră, nişte tentative de presiune din partea unor grupuri de interese. În ceea ce priveşte Portul Constanţa au existat astfel de presiuni?
Au existat, dar nu din partea unor grupuri de interese. A fost exact ceea ce am spus, anume cerinţe din partea premierului, a primarului Mazăre. Nu grupuri de interese, nu le-aş numi grupuri de interese. Acestea nu sunt grupuri de interese. Probabil că alţii au presiuni din partea unor grupuri de interese cu privire la acest obiectiv, dar presiunile - dacă le numim presiuni - au fost doar din partea premierului şi a primarului Mazăre.
Consiliul Local Municipal Constanţa a preluat pachetul de 20% din acţiunile Portului Constanţa atunci când la conducerea Ministerului Transporturilor se afla liberalul Ludovic Orban. Privind retrospectiv, consideraţi că a fost o decizie înţeleaptă?
Nu, nu a fost o decizie înţeleaptă. Cred că a creat într-un fel un precedent. Acum putem să privim lucrurile şi altfel. Dacă pachetul acela de 20% ar fi însemnat ceva în dezvoltarea portului şi ar fi adus un plus, ar fi putut fi foarte bine. Deci, până la urmă, domnul Mazăre ar fi fost îndreptăţit să vină şi să spună: „Cu 20% am făcut aceste proiecte, iar prin implicarea mea, ca primar, şi prin implicarea Consiliului Local, ca acţionar, vreau să fac mai mult şi atunci vreau mai multe acţiuni”. Ar fi fost bine dacă s-ar fi întâmplat aşa, dar nu s-a întâmplat, din păcate, şi cred că nici de-acum încolo nu se va întâmpla ceva bun pentru Constanţa şi pentru port prin creşterea numărului de acţiuni.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii