Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:55 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Majorarea sporurilor, o soluţie pentru Spitalul Judeţean Constanţa Cazul „medici la stat sau la privat“, pe masa prefectului!

ro

01 Aug, 2016 00:00 6092 Marime text
 

Săptămâna trecută, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a transmis o adresă Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, prin care medicii sunt anunţaţi că trebuie să aleagă între stat şi privat, fapt care pune în pericol activitatea unităţii sanitare.
 
„Comisia mixtă a stabilit că atât municipiul Constanţa, cât şi o arie de 25 de kilometri din jurul acestuia nu reprezintă zonă deficitară din punctul de vedere al existenţei medicilor de o anumită specialitate. Astfel, medicii nu au voie să lucreze la două unităţi medicale care au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Practic, a fost pusă o aplicare din legislaţia din domeniu, doar că, până anul acesta, şi municipiul Constanţa a fost declarat zonă deficitară. De anul acesta, comisia mixtă a stabilit că municipiul Constanţa nu reprezintă zonă deficitară“, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Aurelia Rădoi.

La stat sau la particular?

Medicii de la Spitalul Judeţean Constanţa trebuie să facă alegerea între stat şi privat, deoarece municipiul Constanţa nu mai are statut de zonă deficitară, ca până acum. Nu intră sub incidenţa acestei decizii medicii care lucrează şi în spital, şi în privat, iar la cabinetul sau clinica privată nu au încheiate contracte cu CJAS. Sunt mulţi însă care vor alege cabinetele private, unde câştigă dublu şi au aparatură mult mai performantă sau chiar să părăsească definitiv sistemul sanitar românesc pentru cel european.
 
O situaţie delicată se înregistrează la Spitalul Judeţean Constanţa, unde mai multe secţii au deficit de medici. Este cazul Neurochirurgiei, care funcţionează cu şase medici, dintre care şeful de secţie nu efectuează gărzi. O situaţie complicată se înregistrează şi la Unitatea de Primiri Urgenţe. „Majoritatea medicilor îşi completează veniturile cu un contract la unul dintre spitalele private. Acest lucru ne pune colegii într-o situaţie delicată. Câteva categorii de persoane sunt dezavantajate: vorbim de medicii încadraţi în Spitalul Judeţean Constanţa pe termen nelimitat care lucrează şi în privat, şi vorbim de medicii clinicieni integraţi în spital cu jumătate de normă. De aceea suntem spital clinic. Unii profesori vor merge în privat. Am înaintat un memoriu către CJC, Primăria Constanţa şi Prefectura Constanţa cu privire la această stare, care, cumva, pune o presiune pe Spitalul Judeţean, care ar putea fi destructurat! Vrem să ne aşezăm la discuţii cu această comisie, compusă din reprezentaţi ai CJAS, ai DSP Constanţa, ai Colegiului Medicilor şi ai CJC, unde să venim cu argumente clare, obiective, pentru ca gândirea faţă de această zonă să fie reevaluată“, a explicat directorul Cătălin Grasa. Managerul spitalului a mai spus că cel mai probabil astăzi toţi factorii responsabili vor fi convocaţi de prefectul judeţului pentru identificarea unor soluţii.

Cât câştigă un medic

Un medic primar primeşte de la stat aproape 2.800 de lei salariu de bază şi 100 de lei pentru o gardă. Ajunge la 3.000 - 4.000 de lei cu sporuri, în funcţie de vechime. Clinicile particulare oferă între 5.000 şi 7.000 de lei doar salariul de bază, iar garda este plătită avantajos.
 
Sindicatele susţin însă că medicii ar opta pentru continuarea activităţii în spitale cu condiţia ca managementul acestora să le acorde sporuri mai mari, pentru că legea permite acest lucru. Reprezentanţii Sindicatului Camerei Medicilor din cadrul Spitalului Judeţean susţin că medicii constănţeni care lucrează în spital primesc sporul de 25%, în condiţiile în care legea prevede acordarea de sporuri de până la 75%. „Dacă sporurile acordate ar fi reevaluate, cu siguranţă medicii ar rămâne în sistem. Vă dau un exemplu de la Spitalul Clinic Judeţean din Craiova, care acordă sporurile maxime, iar medicii au venituri cu 2.000 de lei peste nivelul Constanţei. Este treaba fiecărui manager să aibă grijă de medicii pe care-i are în spital“, a precizat Delia Dumitrescu, lider de sindicat.
 
Din discuţiile purtate cu medicii din Secţia de Terapie Intensivă, a reieşit că nici măcar acestora nu li se aplică sporul maxim de 75%. „Noi, la sindicat, stăm de vorbă cu toată lumea. Sporurile au rămas neschimbate de pe vremea fostului manager, care tăia şi spânzura. Nici cei de la ATI nu primesc 75%, cât ar trebui, ci doar 50%. E normal, într-o astfel de situaţie, ca, dacă se va ajunge la a opta între stat şi privat, să aleagă ce este mai bine pentru ei“, a mai precizat liderul de sindicat, care consideră că o reevaluare a sporurilor ar putea detensiona situaţia din Spitalul Judeţean Constanţa.
 
Managerul Cătălin Grasa a promis că se va interesa cu privire la acest aspect şi va căuta să-l remedieze.
 
În altă ordine de idei, solidaritatea de care dau dovadă medicii în chestiunea contractelor parţiale pentru gărzi dovedeşte faptul că în discuţie nu sunt doar drepturile salariale, ci este ceva mai profund: respectul pe care cadrele medicale îl cer de la societate. „A fi obligat să lucrezi 30 de ore continuu şi echivalentul a aproape două norme într-o lună, fiind privat totodată de drepturile şi protecţia socială a statutului de salariat, înseamnă, în primul rând, o lipsă de consideraţie a statului şi a societăţii faţă de această profesie“, apreciază liderul sindical.

Negocieri la sânge pentru gărzi!

Având în vedere faptul că negocierile cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii purtate în data de 22 iulie au evidenţiat riscul ca medicii care efectuează gărzile suplimentare să nu beneficieze de o serie de drepturi legale, iar rezultatele studiului realizat pe această temă au indicat situaţia dramatică în care se găsesc cadrele medicale ce efectuează gărzi, sindicatele au recomandat tuturor celor care efectuează gărzi să nu semneze contractele individuale de muncă cu timp parţial pentru efectuarea gărzilor suplimentare (prevăzute de OUG nr. 20/2016) dacă nu le sunt menţionate expres în aceste contracte următoarele drepturi:
  • dreptul la un spor cuprins între 25% şi 75% (25% este procentul minim obligatoriu);
  • dreptul la toate sporurile pentru condiţiile de muncă aplicabile la locul de desfăşurare a gărzilor şi la sporul de noapte;
  • dreptul la concediul de odihnă pentru CIM-urile aferente gărzilor suplimentare;
  • dreptul de a nu lucra continuu mai mult de 24 de ore;
  • dreptul de a avea liber după gardă cel puţin 24 de ore. 
Delia Dumitrescu atrage atenţia şi asupra faptului că salarizarea gărzilor se realizează la nivelul anului 2009 şi nici nu se consideră vechime în muncă.

 
A doua acţiune declanşată o constituie lansarea unei petiţii pentru apărarea drepturilor medicilor care efectuează gărzi, fiind invitaţi s-o semneze toţi medicii aflaţi în această situaţie.
În prezent, ei primesc 21 de lei pentru o oră de gardă efectuată în timpul săptămânii şi 28 de lei/oră pentru gărzile de weekend. Sumele rezultate sunt impozabile. Totodată, medicii nu beneficiază de concediu în conformitate cu numărul de ore efectuate în cadrul gărzilor. De pe vremea lui Dănuţ Căpăţînă, cadrele medicale din SCJU nu beneficiază decât de 21 de zile de concediu pe an. Şi acest aspect ar trebui soluţionat de actualul manager şi de noul Consiliu de Administraţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii