Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:42 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nimeni nu a făcut de dragul partidului Ce-au dat şi ce-au primit la schimb sponsorii PDL

ro

01 Apr, 2013 00:00 4800 Marime text
Cine sunt cei care au rotunjit bugetul PDL în anul electoral 2012? Donaţii au făcut atât membrii PDL, cât şi două societăţi importante din Constanţa ce activează în domeniile portuar şi al execuţiei şi reparaţiei de reţele electrice aeriene.
 
Majoritatea persoanelor fizice care au sponsorizat partidul nu au făcut-o însă dezinteresat. Astfel, cei mai mulţi membri PDL care au donat sume de bani partidului sunt aceiaşi cu cei care au candidat la alegerile locale sau parlamentare.
 
Analizând lista persoanelor fizice care au făcut în anul 2012 donaţii a căror valoare cumulată depăşeşte baremul de 10 salarii minime brute pe ţară, am descoperit numele a numeroşi democrat-liberali constănţeni care au contribuit la completarea bugetului PDL. Un calcul arată că aceştia au sponsorizat partidul cu suma de 717.803 lei.
 
Cel mai darnic a fost senatorul Christian Gigi Chiru, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PDL Constanţa. Acesta a donat partidului în anul electoral 2012 suma de 93.000 lei.
 
Dar iată lista completă cu numele democrat-liberalilor constănţeni şi valoarea donaţiilor oferite de aceştia: Florian Constantin - 30.030 lei, Zanfir Iorguş - 63.500 lei, Marian Sava - 10.150 lei, Senol Zevri - 15.700 lei, Tudorel Calapod - 12.400 lei, Constantin Chirilă - 42.300 lei, Ionuţ Anghel - 13.500 lei, Christian Gigi Chiru - 93.000 lei, Cerasela Paula Arsinte - 15.600 lei, Stelian Gima - 24.825 lei, Levent Izet - 7100 lei, Adrian Doru Sponte - 26.200 lei, Gheorghe Măndilă - 41.000 lei, Corina Gheorghe - 19.000 lei, Florin Tudor Gavrilă - 10.450 lei, Florin Gheorghe - 21.100 lei, Andrei Nicolae Popa - 25.400 lei, Gabriel Comşa - 7.500 lei, Angelica Caracostea - 13.120 lei, Vili Constantin Stanca - 20.000 lei, Tănase Barde - 23.628 lei, Cristina Iuliana Moloşag - 9.000 lei, Elena Tudose - 15.000 lei, Iustin Fabian Roman - 28.600 lei, Oana Maria Florea - 28.800 lei, Marian Cătălin Cheia - 20.600 lei, Ionuţ Simion - 16.700 lei, Tudor Şerban - 23.300 lei, Gheorghe Andrei - 13.500 lei, Bogdan Cosmin Clinciu - 14.000 lei, Dumitru Moinescu - 12.800 lei.
 
Donaţiile nu le-au adus tuturor funcţia dorită
 
Nu toţi cei care au ajutat PDL-ul cu bani au avut, însă, sorţi de izbândă în anul electoral 2012. O parte dintre ei s-au dovedit a fi simpli cotizanţi, alţii, mai norocoşi, au reuşit să promoveze într-una din funcţiile publice dorite.
 
Astfel, Christian Gigi Chiru a pierdut, la alegerile locale din vară, Primăria Constanţa, însă a câştigat, în iarnă, la redistribuire, funcţia de parlamentar al Colegiului 4 Senat.

 
Florian Constantin a fost ales în urma alegerilor din vară, consilier judeţean, însă, a ratat, în iarnă, să ajungă senator de Constanţa pe Colegiul 1. De asemenea, Gheorghe Măndilă nu a reuşit să câştige funcţia de parlamentar în Colegiul 3 Senat, însă, a fost ales, în vara anului trecut, consilier judeţean.
 
Zanfir Iorguş a intrat atât în bătălia de la locale, cât şi în cea pentru Parlament, dar nu a câştigat niciuna dintre acestea.
 
Marian Sava a fost candidatul PDL la Primăria Cernavodă, însă nu a reuşit să obţină funcţia dorită. Şi Tudorel Calapod a intrat în vara anului trecut în cursa pentru Primăria Năvodari, fără sorţi de izbândă. La fel s-a întâmplat şi în cazul lui Constantin Chirilă care a candidat în iarna trecută, din partea ARD, pentru un nou mandat în Colegiul 4 Camera Deputaţilor, dar nu a mai ajuns în Parlament.
 
Constantin Chirilă nu este singurul candidat la funcţia de parlamentar care a sponsorizat PDL fără să câştige alegerile. Au mai intrat, din partea ARD, în cursa pentru Parlament, fără sorţi de izbândă şi Stelian Gima (Colegiul 1 Camera Deputaţilor), Gheorghe Andrei (Colegiul 8 Camera Deputaţilor), Tănase Barde (Colegiul 2 Senat), Oana-Maria Floarea (Colegiul 7 Camera Deputaţilor) şi Tudor Şerban (Colegiul 3 Camera Deputaţilor).
 

Pe de altă parte, Iustin Fabian Roman a pierdut Colegiului 6 Camera Deputaţilor, însă, a câştigat în contextul alegerilor locale, funcţia de consilier local al municipiului Constanţa.
 
Corina Gheorghe, Florin Tudor Gavrilă şi Adrian Doru Sponte ocupă şi ei în urma alegerilor locale din vara anului 2012, funcţia de consilieri judeţeni PDL.
 
Printre cei care s-au dovedit a fi simplii cotizanţi la bunăstarea partidului, se numără şi Dumitru Moinescu, fost preşedinte al PDL Medgidia. Acesta a candidat ca independent la alegerile locale din 10 iunie 2012, însă nu a reuşit să câştige Primăria oraşului Medgidia.
 
În schimb, Florin Gheorghe a investit bani, dar a şi câştigat. Acesta a fost ales la redistribuire deputat în Colegiul 10 din partea PDL.
 
Firme cu „lipici” politic
 
Cum spuneam există şi societăţi constănţene care au sponsorizat Partidul Democrat Liberal.
 
Mai precis, lista persoanelor juridice care au făcut în anul 2012 donaţii a căror valoare cumulată depăşeşte baremul de zece salarii minime pe ţară cuprinde două societăţi constănţene. Este vorba de SOCEP, de altfel, cel mai generos sponsor din Constanţa al PDL şi de ELEMO. Operatorul Portuar a donat în trei tranşe suma totală de 140.000 lei (14 mai 2012 - 20.000 lei; 5 iunie 2012 - 20.000 lei; 16 noiembrie - 100.000 lei), în timp ce ELEMO a oferit PDL 10.000 lei, în data de 11 noiembrie 2012.
 
De pe pagina de web a operatorului portuar, aflăm că activitatea SOCEP este structurată pe două terminale de operare distincte - terminalul de containere (300 000 TEU - capacitate de operare anuală) şi terminalul de mărfuri generale (3 milioane tone mărfuri generale unitizate şi vrac - capacitate de operare anuală).
 
ELEMO este o societate comercială cu capital integral privat, a fost înfiinţată în anul 1994, de la început până în prezent domeniul de activitate constituindu-l execuţia şi reparaţia de reţele electrice aeriene de 0,4 - 20 - 110 - 220 - 400 kv, iar începând cu anul 2006 a debutat şi în domeniul proiectării instalaţiilor electrice de 0,4 - 110 kv.
 
De pe pagina de web a societăţii mai aflăm că ELEMO are clienţi precum Enel Distribuţie (Dobrogea, Muntenia, Banat), Transelectrica (Constanţa, Bucureşti, Bacău), Romelectro (Bucureşti), Elm Electromontaj (Cluj), Electromontaj Carpaţi (Sibiu), Electrogrup (Cluj), SISEE (Constanţa, Galaţi), Smart (Constanţa, Galaţi, Bucureşti), Energobit (Cluj), ELCOMEX I.E.A. SA (Cernavodă), ATERMON SA (Atena, Grecia).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii