Prejudicii de sute de mii de lei Cheltuieli nelegale la Aeroportul „Mihail Kogălniceanu“, sesizate de Curtea de Conturi
Prejudicii de sute de mii de lei: Cheltuieli nelegale la Aeroportul „Mihail Kogălniceanu“, sesizate de CurteaPotrivit deciziei Curţii de Conturi din 19 martie, la Aeroportul Internaţional „Mihail Kogălniceanu“, instituţie aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, a fost constatată „angajarea de cheltuieli nelegale şi efectuarea de plăţi nejustificate reprezentând cheltuieli de personal aferente personalului angajat fără respectarea prevederilor legale“. Mai exact, conform acestei decizii, în perioada verificărilor s-a constatat că, în intervalul „14.04.2014 - 23.09.2014, au fost angajate 20 de persoane, fără respectarea prevederilor legale în materie, respectiv OMT nr. 431/10.04.2014, art. 5“. Totodată, aceeaşi decizie prevede: „Conducerea executivă a S.N. «Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa SA» va dispune măsurile legale pentru stabilirea mărimii şi întinderii prejudiciului reprezentând cheltuieli de personal aferente personalului angajat fără respectarea prevederilor legale, precum şi recuperarea acestuia“. Termenul până la care conducerea AIMK trebuie să ia aceste măsuri este 30 septembrie 2015. Nerecuperarea prejudiciului, ca urmare a nedispunerii şi a neurmăririi de către conducere a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Cu alte cuvinte, actuala conducere a Aeroportului Internaţional „Mihail Kogălniceanu“, asigurată interimar de Bogdan Artagea, este obligată prin lege să recupereze prejudiciul rezultat în urma unor cheltuieli de personal aferente personalului angajat nelegal, conform Curţii de Conturi.
De menţionat este, în acest context, că verificările efectuate de Curtea de Conturi au avut loc în perioada aprilie-septembrie 2014, adică atunci când Aeroportul Internaţional „Mihail Kogălniceanu“ era condus de Cristian Moldovanu, fost purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Constanţa şi, de altfel, om de încredere al lui Nicuşor Constantinescu. Decizia Curţii de Conturi nu a fost atacată în instanţă de conducerea AIMK.
„Abateri de la legalitate“
În ceea ce priveşte Raportul de Control încheiat la S.N. „Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa SA“, potrivit unei sinteze puse la dispoziţie de AIMK cotidianului ZIUA de Constanţa - în urma unei solicitări în baza Legii 544 privind liberul acces la informaţiile de interes public -, a fost constatată „depăşirea cheltuielilor de personal faţă de prevederile definitive din bugetul de venituri şi cheltuieli“, precum şi „angajarea de personal cu încălcarea prevederilor legale“ menţionată şi mai sus.
„Din controlul privind cheltuielile de personal aferente anului 2014, a rezultat faptul că entitatea a depăşit prevederile din bugetul de venituri şi cheltuieli în procent de 105,65%. Astfel, dacă prevederile definitive au fost de 12,076,450 de lei, cheltuielile realizate au fost de 12,759,357 de lei. Angajarea şi plata acestor drepturi s-a făcut fără viza CFP, prin asigurarea răspunderii directorului general, prin decizia nr. 16907 din 16.12.2014 cu privire la acordarea unor drepturi salariale pe luna decembrie 2014, conform contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul unităţii şi înregistrat sub nr. 1363 din 21 octombrie 2014“. În luna decembrie a anului trecut, conducerea AIMK fusese preluată, interimar, de Bogdan Artagea, în prezent membru UNPR.
Concluzia generală cu privire la conformitatea cu prevederile legale în ceea ce priveşte obiectul general al controlului cu tema „Controlul situaţiei, evoluţiei şi modului de administrare a patrimoniului public şi privat al statului, precum şi legalitatea realizării veniturilor şi efectuarea cheltuielilor“ este aceea că, pentru perioada martie 2013 - decembrie 2014, „auditorii publici externi au semnalat 5 abateri de la legalitate şi regularitate, din care: o abatere de la legalitate, cauzatoare de prejudicii, în sumă totală 171.530 de lei, şi 5 abateri de natură financiară contabilă, în sumă de 353.594,87 de lei“.
Ce spune conducerea AIMK
L-am contactat telefonic şi pe Cristian Moldovanu, fostul director general al AIMK, pentru un punct de vedere pe marginea concluziilor desprinse în urma controlului Curţii de Conturi. Acesta a declarat că nu a fost de acord cu constatările Curţii de Conturi şi că cea care va decide în acest caz este instanţa.Bogdan Artagea, actualul director interimar al Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu, nu a putut fi contactat.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- pai si angajarile lui Artagea 26 Jun, 2015 12:18 in 2015 se infiinteaza functii si se fac alte angajari.
- o.m. 26 Jun, 2015 07:32 MOLDOVANU cel mai slab pregatit (adica deloc ) director din cati a avut aerportul .Cuma plecat el au inceput sa apara curse si pe aerprtul KOGALNICEANU. Artagea merita toate laudele .