„Vrem să facem ceva bun pentru oameni, dar singure e foarte greu“ Maicile de la Mănăstirea Colilia au nevoie de ajutor (galerie foto)

La Mănăstirea „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“ - Colilia, comuna Cogealac, judeţul Constanţa, se ajunge foarte greu pe timp de iarnă. Pe lângă faptul că sunt izolate de lume, cele 12 măicuţe care trăiesc acolo nu au nici condiţii bune de trai. Nu au apă şi curent electric, condiţii minime specifice secolului în care trăim. Au doar un generator care produce lumină, însă acesta consumă multă motorină. Iar motorina costă. Aşa că au încercat o soluţie mai bună: să se racordeze la Enel. Însă aceştia le-au cerut măicuţelor nouă miliarde!!! 
 
Maica stareţă Rafaela, de la mănăstirea Colilia, a stat de vorbă cu noi şi ne-a povestit cum s-a ajuns aici, subliniind cât de importantă este ca lăcaşul de cult să primească lumină. Astfel, ea vrea să înfiinţeze un aşezământ social pentru copii sau pentru bătrâni, însă nimeni nu îi dă autorizaţie dacă nu are utilităţile puse la punct.

Cum a ajuns maica stareţă Rafaela la Mănăstirea Colilia

Maica stareţă Rafaela a ajuns la Mănăstirea Colilia în 2006, când aici erau doar nişte ruine. De atunci, nu a mai plecat. S-a ambiţionat să facă o biserică.
 
„Am venit în 2006, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului nostru Teodosie, în ascultare, de la Mănăstirea Celic Dere. Când am ajuns aici, nu era construit nimic din ce se vede acum. Era doar ruina bisericii. Fără uşi, fără geamuri, fără acoperiş şi 600 de oi băgate în biserică. Aceasta era folosită drept grajd“, a mărturisit maica stareţă.
 
„În 2006, după mai bine de 30 de ani de părăsire a bisericii, am găsit doar zidurile laterale. M-am pus pe un plâns, pentru că nu vedeam cum o să ieşim din asta, nu mă gândeam unde vom locui sau unde vom construi ceva. La momentul acela, prioritatea era să acoperim biserica. Şi am stat două luni sub o plapumă pe lângă zidurile reci ale bisericii. Reci la figurat, era destul de cald în luna mai. Nu aveam unde să stau, am plecat în viteză de la  Mănăstirea Celic Dere. Nu ştiam unde o să stau şi nu am luat cu mine decât două hăinuţe, două cărţi de rugăciune şi o icoană. Asta a fost toată averea mea când am venit aici. Am încercat să mă adăpostesc, pentru că am vrut să fac ascultare“, a mai povestit maica Rafaela.
 
Cu rugăciune şi cu Dumnezeu în inimă şi în suflet, a locuit lângă zidurile bisericii, acoperită doar cu o plapumă.
 
„Mă vedeam neputincioasă: să vezi aşa o ruină şi să pui acoperiş! Eu, care nu construisem nici măcar un coteţ de găină… Rugăciunea a contat foarte mult şi rugăciunea ne ţine. Am încercat să mă adăpostesc în biserică, dar, locul fiind părăsit, era plin de mizerie şi de bălegar. Nu se putea locui în interior. Şi am preferat să stau în exteriorul bisericii. Auzeam tot felul de sunete noaptea. Cu mine a mai venit o măicuţă în vârstă, dar, din cauza condiţiilor grele, nu a rezistat şi a plecat la altă mănăstire“, a adăugat maica.

 
„Eu am stat ce am stat aici, dar nimic nu se întrevedea în ajutorul meu. După cele două luni, am reuşit să pun într-o cămăruţă două geamuri, o uşă şi o saltea. Şi l-am rugat pe Înaltpreasfinţitul să binecuvânteze să mai vină două maici de la mănăstire pe care le cunoşteam şi voiau să mă ajute. Eu voiam să plec pentru a căuta ajutor financiar. Înaltpreasfinţitul a binecuvântat şi au mai venit două maici“, a spus maica stareţă.

Nimeni nu voia să le dea o mână de ajutor

După venirea celor două ajutoare, maica stareţă Rafaela a plecat pentru a căuta ajutor financiar. Fără rezultat însă. Nimeni nu avea încredere că din acele ruine se va ridica ceva.
 
„Eu am plecat după ajutor financiar. Însă nimeni nu a vrut să ne ajute, pentru că se gândeau că o să începem, dar nu o să reuşim să terminăm, la cum arăta biserica. Şi am încercat la autorităţi locale, la oameni din Constanţa cu bani, la firme, dar nu au vrut să ne ajute, pentru că se gândeau că investesc nişte bani, dar nu se va finaliza planul. Am umblat după ajutor financiar şi pe plan local, dar şi în ţară. Nu reuşeam să adun foarte mult. Doar de traiul nostru de zi cu zi, nu de o construcţie. Toţi erau sceptici cu privire la restaurarea bisericii noastre“, a mai spus maica stareţă.
 
Vara trecea, iar când vremea rea a început să se instaleze, maica Rafaela s-a gândit să îl roage pe Înaltpreasfinţitul Teodosie să le trimită înapoi pe cele două maici, ca să nu sufere ca dânsa.
 

„În octombrie 2006, când au început ploile şi vântul, noi stăteam adăpostite, dar nu aveam lemne, curent, nu aveam nimic. Am început să intru în panică. Mă gândeam: dacă eu am venit aici, o să stau aici până mor, dar maicile care au venit să mă ajute nu au nicio vină. Mă gândeam să vorbesc cu Înaltpreasfinţitul să le trimită înapoi la mănăstire“, povesteşte maica stareţă.

Maica Rafaela, în căutarea unui semn de la Dumnezeu

După ce a văzut că nimeni nu doreşte să investească în ruine, un gând o chinuia din ce în ce mai mult: să apeleze la Gheorghe Becali pentru ajutor.
 
„M-am dus, pe 14 octombrie, la Sfânta Cuvioasa Parascheva, de ziua ei, şi m-am rugat să îmi dea un semn - să mă duc sau nu la domnul Becali. Toată vara m-a chinuit acest gând. El era singurul care investea şi credea în biserică. Am venit de la Cuvioasa Parascheva şi pe 16 octombrie, dimineaţa, le-am zis maicilor că eu plec la domnul Becali, la Bucureşti. Nu ştiam nimic, totul din presă am luat“, a mărturisit maica Rafaela.
 
Şi aşa a pornit la drum. Cu toate că nu ştia adresa la care l-ar putea găsi pe omul de afaceri, şi-a pus credinţa în Dumnezeu şi a lăsat ruşinea la o parte pentru a pune un acoperiş bisericii.
 
„Am fost în prima zi la stadion, în Ghencea. Nu a stat cu noi de vorbă. Nici nu era probabil momentul. Dar mi-am dat seama că, pentru Dumnezeu, laşi ruşinea la o parte. A două zi, am fost la Pipera, unde locuieşte. Acolo, bodyguarzii ne-au luat de la colţul gardului, ne-au gonit: «Plecaţi, cerşetoarelor!». Am plecat, dar a treia zi ne-am dus la palat. Acolo, am întâlnit un om de bună-credinţă, care ne-a spus că îl găsim între 8 şi 11. Am venit a doua zi dimineaţă şi omul respectiv mi-a zis să îl aştept pe domnul Becali după colţ. După colţ erau peste 100 de persoane care-l aşteptau tot pe dânsul. Oameni în scaune pe rotile, oameni cu copii bolnavi. Mi s-a părut că trebuie să plec de acolo, să fug, pentru că aveam două mâini şi două picioare. Aveam impresia că oamenii aceia au mai multă nevoie de ajutor decât noi, dar ceva mă ţinea pe loc“, a mai povestit maica Rafaela.

Gheorghe Becali s-a dus direct la ea şi i-a spus că o să o ajute

„În scurt timp, a venit (n.r. Gheorghe Becali) cu un consilier şi din toată lumea care era acolo a venit direct la mine şi mi-a zis: «Ia zi, maică! Văd că mă cauţi de câteva zile. Care este problema?». Şi eu i-am arătat poza bisericii în ruine, cum era înainte, şi i-am arătat şi autorizaţia de construcţie, certificatul de urbanism, actele necesare ca să ne apucăm de treabă. M-a întrebat cât mă costă şi i-am zis că două miliarde de lei vechi. Şi mi-a zis «uite, acum îţi dau două miliarde şi te duci la drum». Eu, când am auzit că o să plec cu două miliarde în câmpul acesta, pe loc mi-a venit gândul să îi zic să nu ne dea banii pe mână, ci să ne dea materiale de construcţie şi muncitori. Mi-a luat numărul de telefon şi am plecat“, a mai spus maica stareţă.
 
„Măicuţa cu care eram a început să mă certe că nu am luat banii. Se temea că se răzgândeşte. Dar eu aveam încredere. Mi-a spus că pe 1 noiembrie vom avea schela în interiorul şi exteriorul bisericii şi vor începe treaba. Şi aşa a fost. Pe 30 octombrie am văzut că vine un autocar cu 60 de muncitori. Însă nu aveam unde să îi cazăm şi ce să le dăm să mănânce întrucât nu aveam noi după ce bea apă. Şi am vorbit cu părintele paroh din zonă, care a vorbit cu oamenii din sat şi a cazat câte un muncitor în fiecare casă. Atunci au început să vină oameni şi ne-au ajutat cu mâncare pentru muncitori“, a mai povestit maica Rafaela.

Construcţia creştea pe zi ce trece

Muncitorii lucrau de dimineaţă până în noapte pentru a pune la punct biserica. „A fost ca o minune! Fiind 60 de muncitori, pe zi ce trece se cunoştea lucrarea. Noi avem hramul mare - «Intrarea Maicii Domnului în Biserică» - pe 21 noiembrie. Am făcut o scenă afară. A venit Înaltpreasfinţitul cu mai multe oficialităţi locale şi l-am invitat, în calitate de ctitor al mănăstirii, pe domnul Gigi Becali.
 
În timpul slujbei, am văzut că tot dă roate în jurul mănăstirii şi m-a întrebat unde stăm. Şi atunci i-am arătat camera în care stăteam. Şi el a zis că nu se poate aşa ceva. M-a întrebat dacă avem proiect de corp de chilii, iar eu i-am zis că da, doar că nu îndrăzniserăm să i-l arătăm, pentru că ţelul nostru era să acoperim biserica, unde stăteam noi nu mai conta. Iar el a zis că pentru că tot avem mulţi muncitori, să ne apucăm şi de corpul de chilii. Tot la dânsul am apelat şi cu pictura bisericii“, a precizat maica stareţă Rafaela.
 
Gigi Becali nu a mai putut finanţa mănăstirea decât până în 2009, întrucât mai avea şi alte promisiuni, iar maica a înţeles perfect şi i-a mulţumit pentru tot ce făcuse.
 
„Până în 2009 a putut să ne ajute, chiar atunci mi-a şi spus: «Maică, eu până aici am putut să vă ajut. Îi mai am şi pe alţii în spate». Bineînţeles că i-am mulţumit şi i-am spus că o să ne rugăm pentru el şi pentru familia lui“, a mai spus maica Rafaela.

Apa se procură greu

Întrucât, din cauza gerului, au îngheţat ţevile prin care circulă apa, măicuţele de la Mănăstirea Colilia procură greu apă potabilă, pe care trebuie să o care zeci de metri în gospodărie.
 
„Avem un aghiazmatar de unde am captat apa în corpul nostru de chilii, însă iarna a îngheţat. Mai sunt multe de făcut“, ne-a spus maica stareţă.
 
Le-ar mai trebui încă un puţ în gospodărie. Pentru acesta ar trebui să plătească în jur de 30.000 de lei.
 
„Pentru apă ne-ar trebui un foraj. Pentru aşezământul social, avem nevoie de apă. Noi cărăm din incintă până sus, o pantă de zece metri, este greu. Ne-ar trebui chiar pe locul respectiv un foraj. Dar pentru că pânza freatică este la foarte mare adâncime, costă destul de mult. Cred că între 200 şi 300 de milioane de lei vechi“, a mai spus maica Rafaela.
 
Pentru racordarea la energie electrică au nevoie de nouă miliarde
 
Maicile au încercat să facă economie, să nu mai dea atâţia bani pe motorină, şi să se racordeze la Enel. Însă aceştia le-au cerut nouă miliarde de lei vechi.
 
„După ultimul calcul pe care l-am făcut la Enel acum doi ani, ne-ar fi costat nouă miliarde, bani vechi, să tragem curent electric. De unde atâtea miliarde, la vremurile care sunt?“, a spus maica Rafaela.
 
De asemenea, o centrală eoliană s-a defectat. Cu toate că s-au chinuit să o repare, nu s-a mai putut face nimic.
 
„Avem o centrală eoliană, momentan defectă, pentru că s-au stricat două palete. Am încercat noi să le lipim şi să le reparăm, dar după prima turaţie au cedat. Nu ar costa foarte mult repararea lor, dar nu avem deocamdată această posibilitate. Ar costa în jur de 10.000 de lei“, a mai zis maica stareţă.
 
Toţi banii primiţi de la oamenii care vin la mănăstire se transformă în motorină pentru generatorul care le dă curent electric. Au nevoie de ea pentru a putea aprinde un bec în chilie, să îşi facă rugăciunile zilnice.
 
„Pentru că nu avem curent electric, toţi bănuţii de la oameni se transformă în motorină. Suntem în secolul XXI şi chiar dacă suntem călugări tot avem nevoie să ne facem rugăciunile pe lumină. Generatorul merge aproape încontinuu până la 1 noaptea“, ne-a mai mărturisit maica.
 
Măicuţele au şi panouri solare, însă nu au acumulatoarele necesare pentru a menţine energia.
 
„Avem şi panouri solare, dar funcţionează doar cât este soare, până la 4 după-amiază. Energia o stocăm în nişte acumulatori, dar nu avem cât ne-ar trebui. Dacă am avea 20 de acumulatori, poate ar face faţă. Este o soluţie mult mai uşor de rezolvat faţă de curentul care costă miliarde. Dar nici acest lucru nu l-am putut rezolva. Noi avem doar şase baterii. Nu mergem la capacitate maximă cu ele faţă de câtă posibilitate avem să stocăm noi. Ne-ar trebui nişte acumulatori speciali, nu aceştia de tractor pe care îi utilizăm noi. Costă cam 20 de milioane o baterie“, a spus maica Rafaela.
 
„Spre exemplu, la căsuţe, oprim curentul, iar pentru frigidere şi pentru ce avem nevoie, folosim energia de la panourile solare. Seara mergem cu generatorul pe motorină“, spune maica stareţă.
 
Dintre toate variantele, cea mai bună soluţie ar fi racordarea la energie electrică. Ar costa mai puţin, iar măicuţele ar putea ridica aşezământul pe care şi-l doresc atât de mult.
 
„Motorina ne costă 60 de milioane pe lună, iar curentul ne-ar costa maximum 10 milioane pe lună. Este o mare diferenţă. Am încercat peste tot să obţinem ajutor. Chiar şi la Enel. Am încercat acolo să vedem poate putem obţine plata în rate. Însă nu am reuşit“, ne-a mai spus maica Rafaela.

Aşezământ pentru copii sau bătrâni în cadrul mănăstirii

Maica stareţă se gândeşte să înfiinţeze un aşezământ pentru copii sau pentru bătrâni. Vrea să facă ce e mai bun pentru oameni şi să îi ajute. Însă nimeni nu îi acordă autorizaţie de funcţionare dacă nu există racordare la utilităţi.
 
„Mi-aş dori foarte mult să facem un aşezământ pentru copii sau pentru bătrâni, mai ales că în fiecare vară, având un parteneriat scris cu Centrul de Plasament de la Agigea, vin grupe de elevi, câte două săptămâni, şi ne place foarte mult să îi ajutăm. Au tot ce le trebuie, numai că nu avem utilităţi: apă şi curent. Nu îţi dă nimeni autorizaţie de funcţionare decât dacă ai utilităţi“, a precizat maica stareţă.
 
Cu toate că măicuţele doresc să ajute oamenii, aceştia  sunt reticenţi.
 
„Puterea este foarte mică în a ne întreţine. Avem căsuţe pentru pelerini. Chiar dacă nu avem curent, am făcut tot posibilul pentru a pune un bec, să facem o lumină seara, când vin. Vrem să facem ceva bun pentru oameni, dar singure e foarte greu“, a mai spus maica Rafaela.

Cum puteţi ajuta

„Dar din dar se face Rai“. Aşa că cei care doresc să le ajute pe maicile de la Mănăstirea „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“ - Colilia (comuna Cogealac, judeţul Constanţa) pot depune bani în contul în lei RO41BTRLRONCRT0221819101, deschis la Banca Transilvania.