Bunătatea noastră cea de toate zilele

Se apropie sărbătoarea pascală. Este timpul să-ţi aduci aminte să fii mai bun, mai înţelegător. Este timpul să laşi căldura să-ţi pătrundă-n suflet. Este timpul să ierţi, să fii alături de cei dragi, să-ţi îndrepţi privirile spre cei mai puţin norocoşi. Să aduci zâmbete pe chipul copiilor. Este timpul să scoţi toate virtuţile din buzunare. De Crăciun, fii mai bun!
Ăăă? Vai, scuză-mă, m-am zăpăcit. E a doua dată din an în care trebuie să fim mai buni, şi of, m-am încurcat. Imediat mă repoziţionez, şi spun: fii mai bun! Fii în sentimentul Paştelui!

Greu a fost... Dar să treacă şi Paştele ăsta, să ne liniştim şi noi. De câtă bunătate să mai dăm dovadă? Cât timp a trecut de la Crăciun? Ce? De abia patru luni? Patru luni de la ultima dovadă de bunătate, şi acum iar? Iar să fim buni? E strigător la cer! Sper că ţine cineva evidenţa acestor acte de mărinimie. Sunt contorizate pe undeva, nu? Că doar nu le facem aşa, pe degeaba.
Ia uite! Tocmai ce am primit un mesaj pe telefon de la Gigel, care îmi transmite Paşte fericit! Ce veste, Gigeluş mai trăieşte. De la mesajul de Crăciun nu mai ştiam nimic de el. Stai puţin! A venit Paştele? Deja? Păi, mă prinde fără acte de bunătate, milostenie, generozitate. Şi nici ouăle nu le-am vopsit... Aaa, mai sunt câteva zile. Răsuflu uşurată şi trag o linie fină peste sarcasm. Auzi? Avem nevoie de sărbători ca să fim mai buni?

Mă întreb... Cum ar fi să nu mai jucăm rolul omului empatic şi milos de Paşte şi de Crăciun? Cum ar fi să nu ne mai mustre conştiinţa doar de Paşte şi de Crăciun? Cum ar fi să nu mai vorbim de bunătate, armonie şi pace cu persoane de ale căror nume de abia ne aducem aminte, prin mesaje? Cum ar fi ca mai întâi eu, apoi tu, apoi noi, împreună, să terminăm cu bunătatea asta de sărbători? Gata cu ea.
Cum ar fi să dăruim lucruri frumoase pe tot parcursul anului? Cum ar fi? Cum ar fi să nu vedem nedreptăţile doar atunci când ne convine nouă? Cum ar fi să ne gândim la cei care duc o viaţa grea şi-n luna mai? În august? Sau în noiembrie?
Cum ar fi să înţelegem că putem schimba lumea cu gesturi mici, simple?
Cum ar fi? Ar fi bine. Pentru că aşa cum este acum este ciudat şi greşit. Dar mai ales trist.
 
Rodica MITU este studentă în Anul II la Facultatea de Jurnalism, Universitatea „Andrei Şaguna“