Editorial Bunicii, la război, părinţii, la revoluţie! Este rândul nostru, dar parcă avem pietre în bocanci

Citim sau auzim adesea: „Este vremea să luăm atitudine! Să fim uniţi şi să apărăm oraşul sau cauza x sau y!“ Pe site-urile de socializare sfârâie tastaturile sub lozincile mobilizatoare, curg nemulţumirile şi înjurăturile, dar când vine vremea să trecem la fapte, găsim cele mai puerile scuze! Ba plouă, ba ne doare măseaua, ba mi-e lene, ba lasă, că ies data viitoare, de data asta să meargă ceilalţi…
 
Constănţenii au pietre în bocanci, sunt corijenţi la educaţie civică, fie că este vorba de apărarea parcului Tăbăcărie, fie că la mijloc este chiar soarta noastră, jucată parcă la ruletă de guverne incompetente, fie că avem de semnat o petiţie pentru o justiţie independentă sau dacă-i comemorăm pe tinerii de la Colectiv.
 
Dragi prieteni de pe Facebook, din viaţă sau de idealuri, au trecut nouă luni de când parcă s-au trezit la viaţă conştiinţele românilor de pretutindeni, iar Constanţa a fost mereu pe ultimul loc, indiferent de statistici. Un mic grup de constănţeni a rămas să protesteze de 272 de zile în faţa Prefecturii din Constanţa, în numele unui oraş parcă rupt de realitate.
Se spune că orice revoluţie este începută de naivi, continuată de impostori şi exploatată de escroci, totuşi, această zicală nu poate fi aplicată ad litteram.
 
Ştiu că ni se întâmplă de multe ori să nu mai putem despărţi adevărul de manipulare, că reţelele de socializare creează emoţii colective şi, adesea, nu reuşim să mai gestionăm avalanşa de informaţii pe care o primim din online. Sunt totuşi chestiuni pe care nu le putem abandona la nesfârşit, ca pe o carte pe care tot amânăm s-o mai deschidem sau ca pe excursia pe care o reprogramăm mereu. Sofiştii vor fi mereu printre noi. Fiecare dintre noi poate fi însă un Aristotel raţional care ia atitudine, nu dramatizează şi nu devine patetic!