Editorial Cui serveşte Telejustiţia?
Editorial: Cui serveşte Telejustiţia?
26 Jun, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
1989
Marime text



Dar să lăsăm teoria la o parte şi să trecem la fapte. La „oile noastre“, mai pe şleau. Când Nicuşor Constantinescu a fost ridicat prima oară de procurorii DNA, preşedintele CJC reclama că aceştia, aserviţi regimului Băsescu, au venit să facă tămbălău în stradă, fără să îl fi citat măcar anterior! Dar Constantinescu a avut grijă ca un subordonat să filmeze întreaga scenă cu telefonul mobil şi să o împrăştie repede în presă pentru ca, vezi Doamne, lumea să vadă abuzul la care este supus. Scuipând, la propriu, printre dinţi împotriva instituţiei DNA, a cărei desfiinţare a propus-o oficial, baronul Nicuşor a fost, de-a lungul timpului, un personaj criticat vehement chiar şi de ziarele şi televiziunile centrale aservite PSD-ului şi lui Radu Mazăre. Acum însă posturi TV care fac campanie electorală patru ani din patru (sau cinci din cinci) s-au grăbit să înghită „găluşca americană“. Pus iarăşi sub presiune de procurorii DNA, care au obţinut de la magistraţii Tribunalului Bucureşti un nou mandat de arestare preventivă pe numele lui Nicuşor Constantinescu (decizia nu este definitivă până la pronunţarea judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti asupra contestaţiei depuse de avocatul preşedintelui CJC), Nicuşor scoate „asul din mânecă“. Imagini cu „victima procurorilor băsişti“ apar, nitam-nisam, tocmai din America, unde baronul de Constanţa se tratează de cancer la prostată! OK, o fi omul bolnav, Dumnezeu să îi dea sănătate, dar de ce nu a arătat publicului telespectator cât de suferind este înainte de a pleca din ţară şi de a nu se mai întoarce, încălcând controlul judiciar impus de magistraţi? Nicuşor ne trimite „bezele“ şi „vederi“ de la clinica din Maryland şi ne arată că e un pacient drenat, care nu suportă transportul în ţară, ca să răspundă în faţa legii, ca orice român. Dacă aş fi rău, m-aş întreba ce diferenţă este, din punct de vedere al legii, între Nicuşor şi un amărât care fură o eugenie de pe tejghea? Niciuna, acesta este răspunsul! Dacă legea te „cheamă“, îi răspunzi! Nu o sfidezi, susţinut de prietenul de afaceri Radu Mazăre, care, cercetat şi el de procurorii DNA, explică presei, ca să audă opinia publică, că lui Nicuşor Constantinescu îi cară plosca un alt personaj celebru al „clanului“ care a dezinformat ani de zile opinia publică din Constanţa, Cristian Zgabercea. Omul a fost numit producător general al TVR imediat după ce guvernul Ponta s-a instalat la putere şi, prin măsuri pe care nu le cataloghez cu vreun adjectiv, a înlăturat din televiziunea publică pe unul dintre cei mai importanţi jurnalişti constănţeni care au criticat administraţia Mazăre de-a lungul timpului... Aşa că, revin, cine face şi pe cine ajută Telejustiţia?
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii