Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:10 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Dacă tăceai, filosof rămâneai, domnule Iohannis!

ro

22 Feb, 2016 00:00 3470 Marime text
 

Ştirea că ANAF cere evacuarea televiziunilor Antena Group din sediul din care emit a aprins, în urmă cu câteva zile, Internetul şi opinia publică din România. Dar să ne reamintim puţin de unde a început totul. Pe august 2014, Curtea de Apel Bucureşti a decis condamnarea lui Dan Voiculescu, fondatorul grupului Intact şi al Partidului Conservator, la zece ani de închisoare cu executare. Tot atunci s-a decis ca sediul Antenei 3, clădirea-turn din Băneasa şi mai multe terenuri să fie confiscate, toate bunurile urmând să treacă în patrimonial statului român. De asemenea, sediile Grivco şi Antena au fost evaluate anul trecut de ANAF la 32,5 milioane de euro.
 
Imediat, vedetele Antenei au ieşit pe post pentru a-şi lua apărarea, au militat în stradă, au criticat termenul impus de ANAF, toate acestea sub deviza suprimării libertăţii de exprimare. În fond, nimeni nu are nimic cu angajaţii trustului patronat de familia Voiculescu. Îşi câştigă şi ei traiul cum pot.
 
În toată nebunia, şi-a făcut acum apariţia şi preşedintele României, Klaus Iohannis, care a  numit abordarea ANAF drept una „heirupistă“ şi a precizat că libertatea de exprimare nu poate fi  suprimată pentru „banale motive administrative“. Poftim, domnule preşedinte? Prejudiciul cauzat de Voiculescu, conform magistraţilor, de 60 de milioane de euro, vi se pare banal? Dar cine a spus că Antena 3 şi televiziunile surori nu mai pot emite? Într-adevăr, ANAF cere evacuarea clădirii de la ieşirea din Bucureşti, unde există redacţia Antenei 1 şi a Antenei 3. Ştim, este cea mai importantă clădire pentru trustul lui Voiculescu, deoarece acolo se află antena ce ridică semnalul la satelit pentru cele cinci posturi TV deţinute de Voiculescu, dar de aici şi până la suprimarea libertăţii de exprimare este cale lungă. Antenele mai au spaţii din care pot emite, cum ar fi pavilionul de la Romexpo, în care sunt filmate multe dintre producţiile  Antenei 1, sau spaţiul închiriat de Antena 3 de la Teatrul Excelsior.
 
Pe mine un singur lucru mă doare, domnule preşedinte. De ce ne-aţi trădat? Oare nu consideraţi că statul român trebuie să îşi recupereze banii de la Voiculescu? Vorbim de milioane de euro, domnule preşedinte. Adică bani cu care am putea îmbunătăţi sistemul medical românesc, bani pe care i-am putea investi în sport şi în educaţie, bani cu care am putea investi în infrastructură, în autostrăzile pentru care plătim cel mai mare preţ pe kilometru de asfalt din Europa şi ele se închid, din cauza gropilor, în prima lună de la inaugurare. 
 
De ce nu aţi intervenit pentru situaţia televiziunii publice, care este în pragul falimentului, domnule preşedinte? Aţi preferat să interveniţi pentru o problemă privată. Oare a meritat? Fără doar şi poate, ne-aţi tras o palmă pe care nu o meritam… 
 
Unii dintre noi au stat la cozi infernale în afara ţării, în frig şi în ploaie, să vă voteze, în timp ce televiziunea căreia îi luaţi apărarea minţea cu neruşinare că nu sunt cozi la secţiile de votare din Diaspora. Îmi vreau votul înapoi, domnule preşedinte! Şi nu doar eu, ci mare parte dintre cei care v-au trimis la Cotroceni. Partidul Facebook, cel care v-a ajutat să ajungeţi preşedintele tuturor românilor, este atât de dezamăgit, încât şi-a retras peste 50.000 de like-uri de pe pagina dumneavoastră de pe reţeaua de socializare.
 
Repet, ca să înţeleagă toată lumea. Televiziunilor din trustul Intact Media NU li s-a retras licenţa de funcţionare, deci NU li s-a limitat libertatea de exprimare. Sunt rugate doar să părăsească sediul care aparţine statului, potrivit unei decizii dictate de o instanţă. Cum rămâne cu „nimeni nu e mai presus de lege“, domnule preşedinte?

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii