Editorial Filmuleţele cu agresiuni în şcoli. Adevăraţii umiliţi

 
Şi nici nu pot crede că altcineva se aşteaptă la o altă reacţie din partea receptorului filmuleţelor de acest gen. Iar aici îi includ şi pe „creatorii“ filmelor. Ce anume, mai precis, speră să obţină filmând şi diseminând astfel de imagini? Recunoaştere pe plan naţional? Nici măcar! Aceea, dacă există, e rezervată strict protagoniştilor. Nimeni nu îl menţionează vreodată, în vreo ştire de gen, pe „Lache Flauşat - cel care a filmat totul“. Nimănui nu-i pasă de el/ea.
 
E destul de rău că se bat adolescenţii între ei, nu mai avem nevoie să şi imortalizăm astfel de momente penibile prin filmuleţe şi mai penibile. Îmi cer scuze dacă utilizez un limbaj cam dur, dar, sincer, nu mai pot cu filmuleţele de genul acesta şi cu „protagoniştii“ lor. Iar aici mă refer la agresori, care, din punctul meu de vedere, sunt adevăraţii umiliţi ai acestor imagini. De ce? Pentru că putem doar să ne imaginăm de nivelul inadaptării sociale de care suferă şi care îi împinge la astfel de gesturi teribiliste, penibile, de a atrage atenţia.
 
Iar cei care filmează sunt umiliţii „de mâna a doua“ - clar, strigă şi ei penibil şi disperat după atenţie, însă ori sunt prea laşi să îşi asume prim-planul, ori sunt mai deştepţi un pic decât agresorii pentru a risca aşa momente penibile în „palmares“.
 
Cred că, în momentul în care vom începe să „citim“ şi să tratăm filmuleţele de acest gen în adevărata baie de penibil şi teribilism în care se scaldă autorii şi agresorii lor prin ele, acestea vor înceta să mai fie luate drept un simbol, o dovadă, o mărturie a „muşchilor“ pe care şi-i flexează „şmecherii“ şcolii. Să vedeţi cum se va termina atunci brusc moda asta dezgustătoare a filmuleţelor cu agresiuni.