Editorial Manipulare fără efort sau mersul cu tramvaiul

 
În România zilelor de astăzi, dăm drumul la televizor, să vedem şi noi dacă, şi în special cum, se mai mişcă ţara. Recent, am urmărit „spectacolele“ desfăşurate la un post de televiziune extrem de important, singurul rămas liber, ăl mai adevărat, ăl mai independent, după spusele unora, şi aşezat în direcţia şi slujba celor oropsiţi şi asupriţi. Vai! Şi ce-am mai urmărit, cu interes scăzut, de altfel, desfăşurarea de forţe a unei „plimbări“ către Cotroceni! Frustrări au fost urlate, opinii împrăştiate şi, în acest sens, nu a fost scăpat din vedere niciun mediu de comunicare.
 
Prietenii s-au clădit din motivul unei antipatii îndreptate către X, legături care, sigur, vor ţine până la adânci bătrâneţi. Oameni simpli, care-şi văd de treburile gospodăreşti, dintr-o dată au orbit de ură, convinşi de un adevăr repetat la televizor. Grupuri au fost formate pe Facebook, menite să... chiar aşa, menite să ce? Să transforme minciuna-n adevăr, să lovească prin jigniri oameni cu o altă opinie?
 
Ce am văzut în România zilelor de astăzi? Manipulare, instigare la ură, atac la persoană, injurii. Mă întreb dacă toate astea fac parte din libertatea de exprimare la care s-a tot făcut apel în ultima perioadă? Oamenii se mişcă prin România ca un tramvai, şi nu ca o maşină. Adică au un drum plantat de cineva în formă de şină. În timp ce unii au reuşit să emigreze, alţii au rămas dezamăgiţi, scârbiţi. Iar ceilalţi... ceilalţi merg cu tramvaiul. Dar dincolo de manipulare, există şi oameni drepţi, cu păreri pertinente, decente, dar mai ales cu păreri proprii. Şi mai am o întrebare. Oare când o să trăim într-o ţară în care, atunci când justiţia îşi face treaba, acest lucru să nu mai fie un motiv de sărbătoare, ci să fie privit ca o acţiune simplă, chiar banală?