Editorial Minţile criminale bagă panică în constănţeni

Putem muri în orice clipă, în orice împrejurare, chiar şi din lucruri banale, însă mă înfioară gândul că pot muri mergând liniştită pe stradă atacată de criminali ce au minţile şi inima înnegrite. În România de astăzi nu mai contează dacă este noapte sau zi, criminalii nu au „program de lucru”, astfel că ne temem să ieşim din casă la orice oră, pentru că, fără să ştim, probabil zilnic trecem pe lângă persoane cu minţi bolnave, cu porniri diabolice
 
În urma nenorocirii petrecute vineri seara în zona Delfinariu din Constanţa, în care Adriana Farcaş, vânzătoare la un chioşc de ziare, a murit după ce a fost înjunghiată de 11 ori de către un individ care simţea nevoia de tutun şi alcool în sânge, constănţenii se tem pentru siguranţa lor. Panica s-a instalat, iar toţi ne întrebăm dacă suntem în Vestul Sălbatic sau am ajuns la nivelul cel mai avansat al unui joc pe calculator în care sângele îţi zvâcneşte dacă nu eşti capabil să te aperi de monştrii unui oraş al groazei.
 
Astfel de nenorociri nu au ocolit Constanţa nici la începutul anului, când un alt personaj, parcă desprins din filmele de groază, a comis o crimă înfiorătoare, omorându-şi concubina prin aceeaşi metodă ca în cazul Adrianei Farcaş, prin înjunghiere.
 
Marionetele morţii au început să instaleze panica în constănţeni, care îşi pun întrebarea „Oare urmez eu?”, „Oare se repetă povestea?”, „Oare am trecut astăzi pe stradă pe lângă moarte?”. Unde sunt siguranţa şi ordinea publică atunci când este mare nevoie de ele? De ce sunt investite sume uriaşe pentru tiribombe în staţiunea Mamaia, când putem plăti mai mulţi agenţi de poliţie la fiecare colţ de stradă? Iar sesiunea de întrebări nu se sfârşeşte aici. Toţi avem dreptul să venim cu astfel de curiozităţi, însă, din păcate, nu le exprimăm decât după o tragedie ca cea a morţii vânzătoarei de la Delfinariu.
 
Sângele oamenilor nevinovaţi se revarsă pe stradă, lacrimile apropiaţilor sunt tot acolo. Copilăria înceţoşată a copiilor rămaşi fără părinţi nu poate fi răscumpărată cu nimic în lume, nici măcar cu anii grei de închisoare ispăşiţi de microbii societăţii, de oameni cu gândirea unor demoni odioşi.