Editorial Ne facem că plouă pe viitorul copiilor noştri

Aţi observat că în ultima perioada a început „febra” cumpărăturilor. În meniu avem rechizite şcolare, ghiozdane şi uniforme. Dar să revenim la ghiozdane, care, în timpul şcolii, vor cântări în medie şapte, opt kilograme, la o greutate a copilului de 35 de kilograme. Dacă un copil în creştere ar purta zilnic greutatea aceasta, rezultatul ar putea fi scolioză, nu-i aşa? De ce cântăresc ghiozdanele atât de mult? Păi fiecare materie e cu caietele ei, cel puţin un manual, cel puţin o culegere, toate cumpărate de părinţi, toate extrem de importante.
 
Ghiozdanele astea m-au dus cu gândul la starea generală a învăţământului românesc, care, de la an la an, se degradează simţitor. Clopoţelul se va auzi în curând şi nu-mi rămâne decât să-mi imaginez cum informaţiile vor cădea din nou peste elevi cu o forţă înfricoşătoare, în timp ce temele vor veni în valuri. Brusc, o să auziţi că al vostru copil are nevoie de câteva „ore în particular”.  
 
Şi de la ghiozdane iată că m-am dus cu gândul la expresii precum „educaţia are prioritate” şi „copiii sunt viitorul”. Formulări ce astupă urechile părinţilor cu ce vor să audă. Cu urechile acoperite, rolul elevului rămâne, în mare parte, de martor. Nu vi se pare? Martor la lecţiile predate.    
 
Şcoala ar trebui să-l ajute pe elev să crească din punct de vedere emoțional, nu să inspire frică materializată printr-un 5 în carnet. Să-l înveţe să abordeze situaţiile din viaţă fără prejudecăți, să-i spună că nu e nimic dacă a greşit, pentru că aşa învaţă. 
 
În timp se schimbările în învăţământul românesc întârzie să apară, cresc întrebările ce iau forma unei revolte. Când va reflecta programa şcolară nevoile elevilor? Pe când manualele de a VI-a, de exemplu, nu vor mai avea formulări de-a IX-a? Când va ajuta sistemul elevii să înveţe CUM să gândească, şi nu CE să gândească? Când vom înceta să trimitem spre ei informaţii în cantităţi uriaşe? Când vom înceta să mai spunem de un elev că este prost, când, de fapt, potenţialul său nu a fost valorificat cum trebuie? Când vor începe părinţii se ceară astfel de schimbări în mod repetat, pentru că se pare că în alt mod nu se poate.
 
În general, ne plângem de multe lucruri în ţara asta. Mulţi dintre adulţi se află în spatele unui geam fumuriu din spatele căruia se bombăne. Ne plângem de tot ce nu e bun, arătăm cu degetul. De departe îi vedem pe cei de la putere cum se strecoară. Ne enervăm, comentăm, însă mai mult ne facem că plouă. Aţi observat că orice în România poate fi trecut cu vederea. Asta e grav. Se merge pe burtă meschin. În spatele geamului fumuriu nu e nici bine, nici rău. Doar e. Cred, uneori, că lumea nu vrea să fie schimbată. Însă ei, elevii, copiii noştri ce vină au? Măcar să ne plângem cu rost.