Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:27 16 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Oraş în pericol. Urbaniştii de pe contrasens!

ro

08 Jul, 2016 00:00 3483 Marime text
 

Ce este urbanismul? Urbanismul este o activitate operaţională, integratoare, normativă, care are ca principal scop stimularea evoluţiei complexe a localităţilor, prin realizarea strategiilor de dezvoltare pe termen scurt, mediu şi lung. Urbanismul reprezintă ansamblul regulilor care guvernează naşterea, dezvoltarea şi amenajarea raţională a aglomerărilor urbane. Ansamblul activităţilor de organizare a componentelor materiale (cadru natural, resurse economice, cadru construit, populaţie etc.) ale unităţilor teritoriale de locuire (sat, comună, oraş, zonă, teritoriu naţional etc.) în scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii. Un contrasens a fost şi continuă să fie comis asupra naturii şi dimensiunilor veritabile ale urbanismului. În pofida pretenţiilor teoreticienilor, amenajarea oraşelor nu este obiectul unei ştiinţe riguroase. Mai mult, însăşi ideea de urbanism ştiinţific este unul dintre miturile societăţii industriale.
 
Profesia de urbanist se referă la crearea şi organizarea vieţii urbane.
 
Calitatea de membru al comisiei de urbanism din cadrul unui consiliu local sau judeţean nu este definită de niciun dicţionar, din simplul motiv că într-o astfel de structură se ajunge doar prin aplicarea algoritmului politic şi a recomandărilor care ţin mai degrabă de „cât de îndepărtat este fundul sacului” celui care propune sau vrea să acceadă într-o astfel de comisie, şi infinit mai puţin de pregătirea profesională.
 
După localele din 2016, ne aflăm iar într-un moment trist şi revoltător. Cu un oraş şi un judeţ care gem de vestigii, lăsându-le deoparte pe cele deja distruse de goana după turnat betoane aducătoare de venituri nejustificabile pentru potentaţii urbei, rezultatul alegerilor s-a întors parcă împotriva noastră ca un bumerang. În comisiile de urbanism din Consiliul Local şi din Consiliul Judeţean a tunat şi a adunat o gloată de habarnişti, în cel mai fericit caz!!! O altă categorie de consilieri este reprezentată de cei care, transformaţi peste noapte în oameni de afaceri, şi-au adus contribuţia la măcelărirea istoriei şi a spaţiului verde al oraşului. Nu ştiu care dintre ei sunt mai periculoşi, însă viitorul nu sună deloc bine din acest punct de vedere.
 
Reiau şi aici trei exemple concludente, care mie una îmi provoacă fiori reci: un stomatolog va da avize de dezvoltare urbanistică, realizare a lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, conservare a monumentelor istorice şi de arhitectură în Consiliul Local Municipal, în timp ce la judeţ, printre alţii, de aceeaşi chestiune se va ocupa un băiat care are infinit mai multă experienţă în legislaţia „industriei de pizza, shaworma şi kebab” decât în ceea ce presupune urbanismul şi amenajarea teritoriului! Pentru că, dacă eu m-aş afla într-o eroare, mă gândesc că n-ar fi existat prin instanţe ani întregi un proces şi aproape un scandal diplomatic în centrul căruia s-a aflat una dintre clădirile de patrimoniu ale Constanţei care datează din 1860. Este vorba despre Geamia „Hunchiar”, umbrită şi avariată de o clădire de tip D+P+2E+M, al cărei proprietar este SC Cin-Cin SRL, taman societatea administrată de unul dintre „urbaniştii” liberali din Consiliul Judeţean. La judeţ, „bomboana de pe coliva” urbanismului este şi fiul lui Mitică Drăghici, zis Mitică Cimitir (!!!), administratorul Cimitirului Central.
 
În faţa unor astfel de „somităţi” în materie de urbanism, rămâi aproape fără glas şi-ţi vine să „prezinţi onorul, neaoş, româneşte” în faţa sediilor tuturor partidelor care „au născut” asemenea personaje.
 
În Constanţa, ruinele Cetăţii Tomis ies la iveală cam peste tot pe unde se intenţionează construirea câte unui „beton”. Mi-e frică să mă gândesc la ce ne va mai rămâne din istorie în câţiva ani, deşi trăim într-un oraş cu pretenţii occidentale, în care nu ar trebui să se construiască nimic fără măcar un studiu de oportunitate. A cui oportunitate respectă, domnilor politicieni, propunerile voastre?

 
Nu mai departe de Italia, unde ne place să mergem şi să ne fotografiem în ruine, tot oraşul vechi este conservat în subsol şi se întreţine. În acest timp, noi ridicam betoane sau clădiri de birouri, în care unii îşi ascund banii şi care rămân neutilizate.
 
Aştept prima decizie a bravilor urbanişti rezultaţi în urma ultimelor alegeri, în oraşul în care se toarnă beton şi fundaţii peste zidurile cetăţii!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii