Editorial „Pentru inimă, viaţa e simplă - bate atâta timp cât poate”
Editorial: „Pentru inimă, viaţa e simplă - bate atâta timp cât poate”
08 Jun, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
2004
Marime text

.jpg)
.jpg)
Îmi imaginez că îşi spun în gând un „Doamne, ajută!” şi îmi imaginez că, odată ajunşi la destinaţie, gândurile dispar şi doar acţionează. Din instinct, din curaj, din dorinţa de a ajuta. Nicio intervenţie nu se aseamănă cu alta, prin prisma imprevizibilului şi a riscului că în orice moment ceva s-ar putea întâmpla, iar o simplă decizie poate face diferenţa între viaţă şi moarte.
Moarte. Un pompier salvator de la Detașamentul Buftea - Garda Măgurele, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealu Spirii” București - Ilfov, a decedat luni dimineaţă, în timpul unei misiuni de stingere. Răzvan Dumitru Luchian a fost prins sub dărâmături, după ce un perete de beton al clădirii s-a prăbuşit. Viaţa, într-un mod trist, şi-a jucat iar ultima carte.
Omul salvator s-a transformat într-un erou, calitate ce ar trebui să-i fie atribuită dincolo de orice, indiferent de felul în care a murit. Măcar pentru ceea ce a fost în sufletul lui în momentul în care a ştiut că nu se mai întoarce acasă.
Doar în momente de tragedie ne îndreptăm privirea mai profund spre această meserie atât de frumoasă. Însă, dincolo de decorul unei intervenţii încununate de succes, există atât de multă suferinţă în viaţa pompierilor, atât de multă durere şi atât de multe lacrimi! Lacrimi ce vin din neputinţa de a salva pe cineva sau din durerea de-aţi pierde propriul coleg.
Ei se numără printre adevăraţii eroi! Datorită lor, ne simţim mai protejaţi într-o lume în care primează interesul personal. Însă, cum se întâmplă de obicei în România, omul este preţuit abia când străluceşte printre stele.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii