Editorial Revenirea la originile fotbalistice

Nu ştiu alţii cum sunt, dar pe mine unele meciuri de fotbal din Liga 1 mă plictisesc teribil, mă îndeamnă la somn. Iar nivelul valoric etalat pe gazon are răspunsul în tribune, din ce în ce mai goale. Dacă şi partida din acest sezon, de pe Arena Naţională, dintre vicecampioana Steaua şi campioana Astra Giurgiu, a strâns aproximativ 5.000 de spectatori, adică stadionul nu s-a umplut nici măcar 10%, atunci situaţia e mai mult decât îngrijorătoare.
 
Cauzele evidentei lipse de interes din partea spectatorilor sunt multiple. Pe lângă nivelul scăzut al campionatului, în care strălucesc din ce în ce mai puţini fotbalişti şi în care, cu excepţia FC Viitorul şi a altor câtorva cluburi, nu se pune accent pe creşterea tinerilor, la scăderea mediei de fani din tribune contribuie şi dispariţia unor echipe de tradiţie, şi conflictele dintre suporteri şi conducerile unor cluburi, dar şi starea precară în care se află unele stadioane.
 
În condiţiile în care multe formaţii cu o bogată istorie în fotbalul românesc au falimentat, iar spiritul lor este dus mai departe, în eşaloanele inferioare, fie de echipe înfiinţate de suporteri, fie de alte cluburi care se doresc continuatoarele decedatelor, spectacolul s-a mutat din Liga 1 în Liga a 4-a, a 5-a ori mai jos. La Constanţa (unde fani ai FC Farul au pus pe roate Suporter Spirit Club Farul), la Cluj, la Ploieşti, în Giuleşti, la Piatra Neamţ ori la Galaţi, ca să dau exemplele cele mai recente, meci de meci atmosfera creată de fani e senzaţională.
 
Cum s-ar zice, am revenit la originile fotbalistice, la nivelul competiţional de jos, care însă, din punctul de vedere al implicării fanilor, al numărului lor, al interesului şi al show-ului de la meciuri, întrece de multe ori atmosfera somnolentă, de teatru, care se întâlneşte în multe dintre tribunele Ligii 1. La partidele din ligile inferioare în care joacă echipele care poartă nume celebre, cu greutate, întâlneşti de toate, ai ce vedea. Diferenţa valorică, mare, faţă de restul echipelor aduce, etapă de etapă, goluri multe, care, până la urmă, sunt sarea şi piperul fotbalului. De asta vii la meci, să vezi goluri. Ca la Liga a 4-a ori a 5-a însă, apar şi momente amuzante. Intruşi pe teren (câini ori alte animale), vorbe de duh, gen „Arbitre, ai grijă, tată, că mi-e foame, să nu faci măgării!”, ori nume sau prenume greşite ori stâlcite atunci când se fac prezentările echipelor şi invitaţilor ş.a.
 
Nu-i aşa însă că o astfel de partidă v-ar atrage mai mult pe stadion decât un insipid, inodor şi incolor meci de Liga 1?