Editorial „Schimbare până la capăt!“, un slogan copiat şi mincinos
Editorial: „Schimbare până la capăt!“, un slogan copiat şi mincinos
02 Aug, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
2314
Marime text
„Nu vă mai lăsaţi manipulaţi! În România, politicienii fug după imagine, iar voturile sunt cumpărate.“ Când aceste cuvinte sunt rostite într-un mediu accesibil absolut oricui, pe un post de televiziune, şi aparţin şefului serviciilor secrete naţionale, treaba asta ar trebui să pună pe gânduri pe toată lumea. Desigur, foarte mulţi români nu au urmărit emisiunea în care George Maior, directorul SRI, a explicat negru pe alb cum sunt minţiţi şi manipulaţi românii de zeci de ani, fără scrupule, cu neruşinare, de clasa politică.
Personal, îmi repugnă modul în care electoratul este minţit, în mod abject (şi nu mă feresc câtuşi de puţin de adjective dure), de cei care ar trebui să aducă poporului acestuia amărât măcar saltul de la un trai în condiţii de subzistenţă la o viaţă cât de cât decentă!
„Schimbare până la capăt!“, am trăit să o aud şi pe asta! Sloganul de campanie pe care îl trâmbiţează Victor Ponta mai ceva ca vuvuzelele pe arenele mondialului sud-african, din urmă cu patru ani!
Ponta ne explică, în stilu-i caracteristic, de ce trebuie înlocuit regimul Băsescu. Fostul procuror marşează adânc pe faptul că actualul preşedinte se află la final de mandat, iar puterea, musai, trebuie să treacă la PSD, că doar clientela politică aparţinând social-democraţilor nu mai suportă alte anchete şi arestări din partea unei Justiţii care chiar a început să funcţioneze în ultimii ani...
„Schimbare până la capăt“, pentru ca PSD să poată acapara tot ce înseamnă economie în ţara asta „binecuvântată“ cu electori care se lasă păcăliţi, ani în şir, cu promisiuni deşarte.
Ponta l-a demis pe şeful de la Apele Române pe motiv că se afla în concediu când viiturile luau vieţi şi distrugeau case în Oltenia, acolo unde, culmea, premierul îşi lansa candidatura la prezidenţiale! Păi nu putea să amâne „paranghelia“ de la Craiova şi să meargă atunci, marţi seara, direct la sinistraţi, în loc să promită vrute şi nevrute la congres şi să apară cu pantofi lăcuiţi, după 24 de ore, în mijlocul celor care îşi plângeau morţii şi îşi strigau disperarea după ce apa le-a luat tot?
În Argeş, viiturile rad totul în cale, din cauza defrişărilor necontrolate, de pe urma cărora nababii protejaţi ai afacerilor cu lemn au devenit miliardari. Specialiştii au demonstrat asta! De când s-a instalat la putere, Guvernul Ponta a redus la o cincime fondurile destinate apărării în caz de inundaţii... tot specialiştii spun asta şi au dovedit-o cu cifre... Dar electorul simplu parcă nu vrea, nu poate ori îl împiedică cineva să vadă tot acest „borhot“ politic...
Este o vorbă... Fiecare popor îşi merită conducătorii...

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii