Editorial Stânga şi dreapta se întrec în a NU spune nimic electoratului
Editorial: Stânga şi dreapta se întrec în a NU spune nimic electoratului
14 Nov, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
1611
Marime text
Atacuri acide şi nimic pentru electorat. Acesta este rezultatul confruntărilor electorale din ultima săptămână de campanie electorală. Concluzia este, fireşte, una subiectivă şi mi-o asum. Cred însă că electoratul ar fi meritat altceva, la 25 de ani de la momentul Decembrie 1989.
Poate că alegătorii doreau să audă despre proiecte concrete. Despre construcţie, nu despre dărâmare. Poate că alegătorii se vor trezi, în al 12-lea ceas al celui de-al 12-lea ceas.
E greu să „citeşti“ cântarul când în galantare se află o pară şi o micşunea. Dar ceea ce ne oferă politicienii din România în aceste ultime zile de campanie electorală depăşeşte cu mult sfera penibilului.
Mă feresc să pronunţ nume acum, pentru că ele nu îşi au rostul. Este concluzia la care am ajuns după două confruntări RATATE ale pretendenţilor pentru fotoliul de la Cotroceni. Nu mă aşteptam ca Victor Ponta să îl atace pe Klaus Iohannis altfel decât cu celebrele, de acum, case... dar aş fi crezut că reprezentantul dreptei va contraataca altfel. Pe proiecte de dezvoltare a unei societăţi româneşti tot mai şubrede.
Însă Iohannis a preferat să amintească PSD-ului că mulţi membri ai partidului de guvernământ au probleme cu legea. NICIO NOUTATE. Năstase a fost condamnat în două rânduri, Hrebenciuc, alături de fiul său, este în arest preventiv pentru trafic de influenţă, Stancu de la Brăila, Duicu, Nicuşor al nostru, de la Constanţa, sunt luaţi de mult în vizor de procurorii DNA. Nu revin acum asupra unor cazuri pe marginea cărora au curs, probabil, tone de cerneală.
De la Klaus Iohannis aşteptam însă un mesaj coerent. Un mesaj care să trezească pofta românului de a se trezi la realitate. Un mesaj care să determine electorul să nu mai voteze pe promisiuni deşarte. Puiul şi uleiul, primite plocon, ar fi trebuit să rămână o amintire.
Suntem în anul 2014. Iar aceasta implică responsabilitatea pentru viitor. Sau aşa ar trebui să fie...
Românii din Diaspora au arătat că le pasă. Nu contează, în acest calcul, cum au votat. Dar s-au „bătut“ să poată intra în secţiile de votare, mult prea puţine şi organizate haotic. În schimb, în ţară, prezenţa la urne abia dacă a trecut de 50%.
După alegerile de duminică, ne vom resemna, PROBABIL, din nou, că alţii au decis pentru noi...

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii