Eroii din spitale şi managerii cu obraz de mucava

 
Faptul că sistemul de sănătate este infestat de corupţie şi de rele practici, pare să nu mai tulbure pe nimeni. Am surprins mulţi cunoscuţi sau poate doar cunoştinţe într-o acceptare pe care eu o refuz. Am început să scriu relativ târziu despre situaţia din Spitalul Judeţean, iar astăzi, oricât de mult mi-aş dori să mă opresc, nu se mai poate.

Aproape săptămânal un caz aşteaptă la rând, un apel disperat mă roagă să ajut spre rezolvarea unei probleme, un medic nu are anestezice să-şi facă operaţiile, un altul nu-şi poate face meseria pentru că nu îi sunt recunoscute competenţele, o reţea vinde medicamente cu circuit închis, iar un manager care a fost înştiinţat despre problemă ridică neputincios din umeri şi dă vina pe trecut. Trecut care-l incriminează direct. A fost director medical în acea perioadă. Nu ştiu ce relevanţă mai au pentru Spitalul Judeţean Constanţa termenele limită, nu ştiu dacă lipsa de comunicare şi de curăţenie sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă unitatea medicală, de vreme ce din orice unghi privesc, mi se atrage atenţia că sunt prea idealistă.

Unii privaţi care au îngenuncheat spitalul, forţând pacienţii să le îngroaşe profiturile au mers mai departe şi au râs de naivitatea mea, ba unii au spus că naivitatea este bine mascată. Nu sunt nici pe departe naivă, cred însă că schimbarea trebuie să înceapă cu fiecare din noi. Că suntem datori să nu mai înghiţim ce ni se dă nemestecat doar pentru că unora li se zdruncină scaunele. M-am bucurat, ieri, ca un copil când am auzit că o femeie care se luptă de trei ani de zile cu Spitalul Judeţean îşi va recupera în sfârşit banii cheltuiţi cu tratamentele pe care unitatea medicală ar fi trebuit să le asigure gratuit fratelui dumneaei. O poveste veche şi tristă, cu un om plecat prea devreme, lăsat aproape să moară în spitalul în care, directorul medical era actualul manager, cel care se simte astăzi pregătit să răstoarne spitalul cu susul în jos. O altă poveste la fel de tristă cu un bărbat al cărui trup în putrefacţie era deconectat de la tratament şi hrană în speranţa că va părăsi un pat nenorocit de la ATI, pentru a face loc unui viitor cadavru. Şi acea soţie, aflată în pragul deznădejdii, va primi 9.000 de lei nenorociţi care nu-i vor aduce bărbatul înapoi, dar vor ajuta la plata datoriilor acumulate pe perioada spitalizării. Poveşti, vor spune mulţi, dar aţi mai vorbi aşa dacă ar fi povestea voastră? A părinţilor voştri? A copilului vostru?
 
Speranţa mea se leagă de medici precum Camelia Roiu, de oameni care, aşa cum se spune în popor, îl au pe Dumnezeu. Astfel de oameni sunt peste tot şi chiar dacă sunt din ce în ce mai puţini, forţa lor şi puterea exemplului sunt imense. Oameni care nu se mai mulţumesc doar cu ce iese la suprafaţă. Oameni care au curajul să vorbească despre infecţii nosocomiale, despre crimele care se întâmplă în sistem în numele actului medical, oameni care pot să-şi asume public statutul de doctor, chiar şi atunci când sunt sau se simt ameninţaţi de colegi, de şeful de secţie, de managerul spitalului.
 
Avem nevoie de oameni care pot argumenta că soluțiile oferite de minister nu rezolvă problema mizeriei din spitale, ci reprezintă doar o cosmetizare a acesteia. Că este o eroare să crezi că va face curățenie în spital un manager care până ieri a tocat banii, ținându-l în mizerie.
Oare de ce aceşti medici nu vor fi niciodată interesaţi să devină manageri de spitale? Pentru că nu fac parte din partidul care trebuie? Pentru că recomandarea altora va bate la fund profesionalismul lor? Pentru că le este teamă sau frică să nu fie infestaţi la rândul lor de plaga neputinţei?
 
Am cel mai mare respect pentru cadrele medicale care-şi fac datoria fără se se uite la pantofii pacientului, să condiţioneze actul medical sau să-şi calculeze această misiune frumoasă de a salva vieţi prin prisma banilor.
 

Avem şi în Constanţa medici minunaţi, pe unii îi cunosc, de alţii doar am auzit. Nu ştiu ce-şi doreşte preşedintele Consiliului Judeţean de la noua echipă managerială a spitalului, eu ştiu ce-mi doresc: să existe cât mai mulţi medici, angajaţi ai spitalului, care într-o bună dimineaţă să realizeze că nu mai pot suporta minciunile vândute pacienţilor, că pacienții nu sunt tratați ca în orice alt spital din ţară şi din străinătate. Să denunţe malpraxisul de sistem şi împreună cu toţi cei angrenaţi, pacienţi, sindicate, asociaţiile care ar trebui să apere drepturile profesionale ale medicilor, dar şi ale pacienţilor să „pârjolească” din temelii răul existent.
 
Citeam deunăzi despre Spitalul Judeţean din Turnu Severin. Acolo totul… este ca la carte. O spun imaginile, nu declaraţiile, care pot fi cosmetizate! La Constanţa de ce n-ar fi posibil? Reţeta este una simplă: un sistem de licitații deschise și respectarea tuturor normelor.