Evaluările naţionale, premieră în învăţământul românesc şi un alt pas în calea studiilor universitare

Mâine va avea loc o premieră în învăţământul românesc, şi anume  Evaluarea naţională a elevilor din clasele a IV-a, urmând ca, în luna iunie, să fie examinaţi şi cei din clasele a VI-a şi a II-a. Testarea a creat isterie! Nu, nu în rândul copiilor. Să ne înţelegem. Ei sunt bine, mâine vor fi evaluaţi în şcolile lor şi apoi îşi vor continua ziua, liniştiţi. Despre părinţi este vorba. La ei s-a instalat isteria, ce credeaţi? Mai multe meditaţii pentru copii, au decis repede, îngrijoraţi de această premieră naţională care i-a pus în faţa unei situaţii tensionate.
Dacă în urmă cu mulţi, mulţi ani, părinţii ofereau copilului posibilitatea de a munci alături de ei, într-un atelier sau la o fermă, pentru a învăţa o meserie, astăzi, planurile şi dorinţele acestora s-au schimbat, opţiunea bifată de majoritatea fiind studiile universitare. Hai, fie, şi postuniversitare.
Copilul trebuie să înveţe la şcoală, să ia note bune şi să intre la un liceu bun. Să înveţe bine la liceu, să ia note mari şi să nu se streseze căutând un loc de muncă în timpul adolescenţei, că doar trebuie să intre la facultate, nu? Apoi trebuie să ia Bacalaureatul cu notă cât mai mare, să intre la o facultate, musai una bună, poate de medicină, limbi din astea străine, ceva IT, nişte relaţii internaţionale, o administraţie publică. Nici acum nu trebuie să se dea peste cap pentru un loc de muncă, că doar TREBUIE să termine facultatea. Să ia diploma care dovedeşte că a urmat (?) o facultate şi abia ACUM să se angajeze şi să lucreze pe un salariu musai mare. Ăăă... diplomă şi salariu mare în aceeaşi frază? Tânăr cu diplomă-n buzunar şi degete dibace printre fâşii de pui asezonate cu maioneză şi ketchup pentru una bucată şaorma delicioasă. Uite, asta propoziţie cu sens...
Mă întreb de când a devenit o ruşine să nu ai facultate în România? De când e o ruşine să vrei să fii electrician sau sudor? E musai să avem toţi studii superioare? De când s-a instalat regula „faci facultate!“ la părinţi şi indiferenţa de genul „lasă... văd eu...“ la copii?
Facultăţi absolvite doar de dragul părinţilor şi al unor diplome, goana după salariul ăl mai mare, ruşinea de a fi zidar sau zugrav sunt concepte pe cât de neplăcute urechii, pe atât de des întâlnite în societatea românească.
Orice părinte îşi doreşte ce este mai bun pentru copilul lui. Dar dacă ce crede el că este bun intră în conflict cu ceea ce doreşte copilul, de fapt? Dacă talentul copilului nu este în concordanţă cu şcoala/liceul/facultatea spre care este condus? Dacă, în pragul unor evaluări naţionale a elevilor din clasele a IV-a, nu planificăm imediat meditaţii peste meditaţii, în sensul unui viitor presărat cu diplome, ci aşteptăm să descoperim, împreună cu ei, ce le place să facă? Fără presiunea lui „tu, să te faci avocat, mamă“... Cum ar fi să nu conteze dacă răspunsul la întrebarea „ce vrei să te faci când vei fi mare?“ este „avocat“ sau „zugrav“?