Editorial România. Un drum mai inspirat

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la ţara mea, România, cu forma ei cuceritoare de peşte, unde cultura e condamnată la singurătate, iar moralitatea e un drum deschis complicaţiilor celor mai neaşteptate, parcă-mi saltă şi acum inima de la... atâta rătăcire.
 
Of, când mă gândesc la gunoaiele aruncate pe străzi şi la şpăgile aruncate prin buzunare, la cum se joacă „ei“, „ei“ cu funcţii, „ei“ de la putere, cu jucăriile altora, la dorinţele lor îmbibate cu parfumul banilor, la mâinile lor alunecoase, parcă-mi saltă şi acum inima de la... atâta antipatie.
 
Când mă gândesc la oamenii veseli de pe stradă, la parcurile curate şi la străzile asfaltate, la gigacaloria decentă, la fondurile europene bine gestionate, la şcolile şi spitalele modernizate, la doctorii dedicaţi şi la pacienţii care nu sar cu plicul, la sălile pline de teatru şi la spectatorii care urmăresc jocul actorilor într-o linişte cu totul specială, da, parcă-mi saltă şi acum inima de la... atâta aşteptare.
 
Când mă gândesc la vila mea cu piscină şi leagăn, la stâlpul din grădină de care agăţam euro la capăt, de se plictiseau vecinii uitându-se la ei, parcă-mi saltă şi acum inima de la... atâta visat.
 
Dar când mă gândesc la stâlpul DNA-ului care „avariază“ parlamentari, primari, şefi de instituţii, ce acum se îndreaptă copăcel spre noi locuinţe, haine dungate şi o carieră de „succes“ ca scriitori, parcă-mi saltă şi acum inima de la atâta... bucurie!
 
Bucurie care a dus la apariţia unui nou drum, unul mai bun, mai cinstit, mai inspirat pentru România.