Editorial Una dintre lateralele cazinoului din Constanţa, „transformată“ într-o toaletă publică

Încet-încet şi aproape sigur, Cazinoul din Constanţa va redeveni perla litoralului românesc, aşa cum era cunoscut odinioară. În prezent, „perla“ noastră arată de parcă autorităţile locale, dar şi cele centrale ar fi tratat-o cu indiferenţă şi ar fi trimis-o de la Ana la Caiafa. Dar ce tot spun, chiar aşa a fost „modernizată“ perla litoralului, în ultimii zeci de ani. Pe sistemul „las-o, bă, că merge aşa!“.
 
Pe lângă aspectul care lasă de dorit, o simplă plimbare în zona clădirii îţi poate da senzaţia, în anumite condiţii, că eşti într-o toaletă publică. De fapt, aşa şi este, „mărturie“ stând dejecţiile lăsate de cei care aleg să nu meargă la toaleta publică, economisind astfel o pungă de seminţe. Toţi ştim cum ar trebui să procedeze aleşii noştri pentru a reabilita cazinoul şi puţini sunt cei care ar pune bani, chiar şi un leu, pentru acest monument, însă nimeni nu spune nimic de urina şi de rahatul din lateralul clădirii. Și nu cred că vin extratereştrii să se uşureze la noi pe faleză. În faţa Cazinoului ne înjurăm politicienii, ne spunem că „aşa e la noi“, că „doar în România o clădire importantă putea fi abandonată“, după care, ajunşi în lateralul Cazinoului, coborâm scările şi, tacticoşi, lansăm „pachetul“. Repede, nu care cumva să vină vreun val mai puternic. Cred că, după reabilitarea Cazinoului, autorităţile trebuie să investească ceva bani şi în programe de reeducare. Cazinoul a fost construit în anul 1909, potrivit unei legende, de un navigator care a avut o fată ce a murit la 17 ani. Ulterior, omul, îndurerat, ar fi ridicat Cazinoul, pentru ca tinerii să aibă parte de momente de care fiica sa a fost privată. Tot potrivit legendei, dacă priveşti clădirea de sus, ea ar avea forma unui dric, iar ferestrele ar fi morminte. Mai mult decât atât, la uşa de la intrare apar două capete de berbec, ornamente specifice dricurilor vechi.