Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:59 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident grav în Constanţa, la ieşirea de pe Autostrada Soarelui

ro

03 Nov, 2014 00:00 1480 Marime text
Două accidente rutiere grave, soldate cu şase răniţi şi în care au fost implicate patru autoturisme şi un autobuz, au avut loc, sâmbătă, în Constanţa.
 
Primul accident s-a petrecut de dimineaţă, la joncţiunea dintre DN 3 cu A2, la ieşirea de pe Autostrada Soarelui. Unul dintre şoferi nu a acordat prioritate, iar autoturismele s-au ciocnit violent. Ambii conducători auto au rămas încarceraţi, însă au fost scoşi în viaţă din maşini de pompieri. În incident au fost implicate două autoturisme, mărcile Volkswagen Golf şi Skoda Fabia. La volanul Golf-ului se afla un bărbat în vârstă de 33 de ani, care îi avea pasageri pe soţia sa, de 31 de ani, şi pe cei doi copii ai familiei. Bărbatul a fost rănit, iar soţia şi copiii au suferit atacuri de panică, motiv pentru care au fost transportaţi, şi ei, la spital.

Maşina Skoda era condusă de un bărbat în vârstă de 72 de ani, care a fost descarcerat şi preluat de un echipaj al Ambulanţei. Accidentul a fost provocat de şoferul în vârstă, care, din cauza neatenţiei, a pătruns pe contrasens.
 
Sâmbătă seara, un bărbat de 59 de ani, din Constanţa, a condus un autoturism marca BMW X3, pe strada Ştefăniţă Vodă, dinspre strada Soveja către bulevardul Aurel Vlaicu. Ajungând în curba din dreptul imobilului de la nr. 8, el a intrat în depăşirea unui autobuz RATC condus de un bărbat de 46 de ani, din Constanţa, care circula pe aceeaşi direcţie de mers, şi a intrat în coliziune cu un autoturism marca Skoda, condus din sens opus de un bărbat de 60 de ani, tot din Constanţa. În urma impactului, autoturismul Skoda a fost proiectat în autobuz. Şoferul Skodei a fost rănit.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii