Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:28 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE 8. Un autoturism aparţine Armatei Accident grav în judeţul Constanţa. Două persoane au decedat, iar alte două sunt încarcerate! (galerie foto+video)

ro

25 Jan, 2017 12:13 58530 Marime text
Cadrele medicale din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță au fost solicitate să intervină în Ştefan cel Mare din judeţul Constanţa. A avut loc un accident rutier grav. Conform informaţiilor furnizate de reprezentanţii ISU Dobrogea, o persoană ar fi decedat, iar trei sunt încarcerate.

UPDATE 8, ora 14.20

În urma accidentului produs lângă localitatea Ştefan cel Mare, Ministerul Apărării Naţionale a transmis mass-media un comunicat de presă în care se vorbeşte despre cei doi militari răniţi în evenimentul rutier. 

„Comandantul Bazei aeriene 86 Fetești ”Gheorghe Mociorniță”, generalul de flotilă aeriană Cătălin Băhneanu, a fost rănit într-un accident produs astăzi, 25 ianuarie, în jurul orei 12.30, pe DN 22 C, între localitatea Ștefan cel Mare și municipiul Constanța. În accident a mai fost rănit și plutonierul major Dan Nica, șoferul autoturismului militar. Militarii, care se deplasau de la Fetești spre Baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, au primit primele îngrijiri la fața locului de la echipaje ale SMURD și sunt transferați la unități medicale. Cauzele producerii accidentului vor fi stabilite de o comisie de anchetă”, se arată în comunicatul de presă. 


UPDATE 7, ora 13.43

Conform SAJ Constanţa, una dintre persoanele rănite are fractură deschisă la femur, gambă. A fost intubată şi, după cum am zis anterior, transportată la spital, pentru îngrijiri de specialitate. Cealaltă persoană a suferit un şoc hipovolemic. De asemenea, a fost intubată şi transportată la spital.

UPDATE 6, ora 13.39

Cele două persoane care au decedat, un bărbat şi o femeie, se aflau în autoturismul Renault. Una dintre persoanele rănite a fost transportată la spital cu elicopterul, iar cealaltă cu SMURD. De menţionat că cele două persoane rănite sunt militari.

 

UPDATE 5, ora 13.16

În urmă cu puţin timp, a plecat de la locul accidentului elicopterul SMURD. În altă ordine de idei, în urma impactului a murit şi un căţel. 

Cazul a fost preluat de IPJ.

UPDATE 4, ora 13.07


Potrivit informaţiilor noaste, ar fi fost rănit generalul de flotilă aeriană Cătălin Băhneanu, născut în Ţibucani, judeţul Neamţ. Devenind personal navigant activ şi-a continuat cursul carierei îndeplinind funcţii ca pilot, instructor de zbor, pilot şef, comandant de patrulă, instructor simulator de zbor, locţiitor pentru zbor şi întrebuinţare în luptă la escadrilă, comandant escadrilă, locţiitor şi comandant bază aeriană.

UPDATE 3, ora 12.57

La faţa locului a ajuns şi elicopterul SMURD.

UPDATE 2, ora 12.54

Unul dintre autoturismele implicate aparţine Armatei.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, din pricina unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și un autotren, circulația pe DN22C Murfatlar – Cernavodă este oprită pe ambele sensuri în zona localității constănțene Ștefan cel Mare. 


UPDATE 1, ora 12.19

 
Potrivit unor noi informaţii, patru persoane sunt încarcerate şi două au decedat. Ar fi implicate trei maşini, un Renault, un Logan şi un TIR.
Se lucrează pentru scoaterea persoanelor încarcerate, care sunt, potrivit primelor date, conştiente. De asemenea, a fost solicitată şi descarcerarea de la Palas.


Sursa foto: ZIUA de Constanţa












Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii