Accident spectaculos în Tomis Nord O tânără şoferiţă a „şifonat“ un Chevrolet, un Audi şi un BMW (galerie foto)
Accident spectaculos în Tomis Nord: O tânără şoferiţă a „şifonat“ un Chevrolet, un Audi şi un BMW
30 Apr, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
2212
Marime text



Conform Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, ieri, în jurul orelor 1.20, C.A. (o femeie de 22 de ani, din Constanţa) a condus un autoturism pe strada Dispensarului, dinspre strada Cişmelei şi, ajungând la intersecţia cu bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, nu a respectat semnificaţia indicatorului „Cedează trecerea“, a pătruns în intersecţie şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de C.C.G. (un bărbat de 24 de ani, din Constanţa), dinspre bulevardul Aurel Vlaicu către strada Suceava.
În urma impactului, al doilea autoturism a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de B.C. (bărbat de 24 ani, din Mihail Kogălniceanu), care se afla oprit pentru a efectua viraj la stânga pe strada Dispensarului.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto C.C.G. (policontuzionat prin accident rutier) şi a lui M.C. (bărbat de 19 ani, din Constanţa, policontuzionat prin accident rutier), pasager pe locul din dreapta-faţă în al doilea autoturism, mai spun poliţiştii rutieri.
Niciunul dintre şoferi nu consumase alcool, însă tânăra a rămas fără permis şi s-a ales şi cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii