Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:09 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adevăr sau... provocare pentru Compania de Drumuri I-a luat gura pe dinainte?! Podul de la Agigea trebuie să fie liber de restricţii până la 15 martie

ro

12 Mar, 2013 00:00 1554 Marime text
Deşi reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) au comunicat că restricţia rutieră existentă pe podul de la Agigea va fi valabilă până la data de 15 martie, în teren situaţia pare să fie alta. Oficialii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa spun că, până la acest moment, nu există o informare oficială din partea companiei naţionale în sensul eliminării restricţiilor de pe pod, însă nu exclud finalizarea lucrărilor până la termenul mai sus amintit.

În prezent, traficul rutier se desfăşoară pe mijlocul podului, pe câte o singură bandă pe sensul de mers. Amintim că podul a fost şi închis circulaţiei, cei interesaţi de parcurgerea relaţiei Bucureşti - Port Constanţa Sud-Agigea - Negru Vodă - Mangalia şi retur au putut alege traseul de ocolire A2 (Bucureşti - Constanţa - nod rutier Medgidia) - DJ 381 (nod rutier Medgidia - Ciocârlia de Sus) - DN 3 (Ciocârlia de Sus - Cobadin) - DJ 391 (Cobadin - Mereni - Topraisar) - DN 38 (Topraisar - Agigea) - DN 39 (Agigea - Mangalia) şi retur. Asta în timp ce pentru relaţia Hârşova (DN 2A) - Tulcea (DN 22) - Pod Constanţa Sud-Agigea - Negru Vodă - Mangalia şi retur traseul de ocolire a fost: A4 (nod rutier Ovidiu - nod rutier A4 cu A2) - A2 (nod rutier A4 cu A2 - nod rutier Medgidia) - DJ 381 (nod rutier Medgidia - Ciocârlia de Sus) - DN 3 (Ciocârlia de Sus - Cobadin) - DJ 391 (Cobadin - Mereni - Topraisar) - DN 38 (Topraisar - Agigea) - DN 39 (Agigea - Mangalia) şi retur. Până la noi veşti, conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţia de circulaţie instituită şi semnalizarea rutieră temporară.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii