Agent al Spitalului Penitenciar, reținut Un decal al Universității „Ovidius” ar fi fost șantajat de un fals angajat al SRI
Agent al Spitalului Penitenciar, reținut: Un decal al Universității „Ovidius” ar fi fost șantajat de un
04 Nov, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
1700
Marime text
Ieri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Sorin Pelelungă, cercetat în stare de reţinere, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj în formă agravată.
Din probele administrate în cauză s-a reţinut faptul că, în perioada mai-septembrie 2015, inculpatul Sorin Pelelungă, având funcţia de agent de penitenciar în cadrul Spitalului Penitenciarului „Poarta Albă”, s-a prezentat drept angajat al Serviciului Român de Informaţii şi l-a constrâns pe decanul unei facultăţi din cadrul Unversităţii „Ovidius” Constanţa cu instrumentarea unor dosare aflate în lucru la serviciul de informaţii menţionat şi care îl priveau, cu scopul de a obţine, în mod injust, soluţionarea favorabilă a unor cereri în legătură cu situaţia universitară a fiului său sau a altor persoane.
În cauză urmărirea penală a fost efectuată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa împreună cu organele de cercetare penală din cadrul IPJ Constanţa - Serviciul de Investigaţii Criminale şi cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii