Arestat pentru 29 de zile
Arestat pentru 29 de zile
Reamintim că, la data de 10 februarie, ora 18.37, poliţiştii Secţiei 2 Constanţa au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către o femeie de 44 de ani, din municipiul Constanţa, cu privire la faptul că, în jurul orei 18.30, în timp ce se deplasa pe strada Soveja, un tânăr necunoscut i-a smuls poşeta din mână, după care a fugit înspre bulevardul Tomis.
Având în vedere aspectele sesizate, o patrulă mixtă, formată dintr-un poliţist din cadrul Secţiei 2 şi un jandarm din cadrul IJJ Constanţa, aflată în zona Piaţa Toms III, a identificat şi reţinut suspectul, un tânăr de 22 de ani, din Constanţa, care avea asupra sa poşeta reclamată ca fiind sustrasă. Prejudiciul în valoare de 1000 de lei, a fost recuperat în totalitate.
În cauză, cercetările au fost preluate de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale, iar în baza probatoriului administrat până la acest moment suspectul M. Gabriel Alexandru a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp