Articole sportive susceptibile a fi contrafăcute
Articole sportive susceptibile a fi contrafăcute
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial PF Constanţa şi reprezentanţi ai Gărzii Financiare au desfăşurat acţiuni pe linia combaterii infracţiunilor la regimul drepturilor de proprietate intelectuală.
În urma controlului la o societate comercială cu punct de lucru în municipiul Constanţa au fost descoperite articole de vestimentaţie sport, bunuri susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 1.000 de lei dacă ar fi fost originale.
Marfa era expusă în vederea comercializării şi purta însemnele distinctive ale unei echipe de fotbal celebre. Poliţiştii de frontieră au ridicat bunurile în vederea confiscării şi au întocmit administratorului societăţii comerciale în cauză, o persoană de sex feminin în vârstă de 43 de ani, domiciliată în municipiul Constanţa, dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate", faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 republicată.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp