Avansări la ISU „Dobrogea“ Cine sunt pompierii militari care au trecut în gradul următor (galerie foto)
Avansări la ISU „Dobrogea“: Cine sunt pompierii militari care au trecut în gradul următor (galerie foto)Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“ al judeţului Constanţa a organizat, ieri, o festivitate dedicată împlinirii a 83 de ani de atestare documentară a Protecţiei Civile în România.
La evenimentul desfăşurat la Detaşamentul de Pompieri Constanţa - Palas au avut loc înaintări în grad înainte de termen, au fost acordate diplome, s-a deschis expoziţia cuprinzând tehnica din dotare, dar s-a desfăşurat şi Ziua Porţilor Deschise, pentru toţi cei care vor să participe alături de pompierii constănţeni la sărbătorirea Zilei Protecţiei Civile.
„28 februarie reprezintă ziua în care s-a înfiinţat prima structură a protecţiei civile din ţară. Este ziua în care a fost atestată documentar. Această structură de protecţie civilă s-a dezvoltat sub diferite terminologii şi sub diferite componente până în anul 2004, când această armă, protecţia civilă, s-a unificat cu arma pompieri, transformându-se în Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
Au avut loc activităţi festive şi ne dorim ca acestea să fie din ce în ce mai dese şi mai numeroase, pentru că este o armă care, de regulă, desfăşoară activităţi pe latura intervenţiei, şi este destul de greu. Azi au fost felicitaţi colegii care au desfăşurat activităţi deosebite de-a lungul anului 2015, au fost recompensaţi cu diplome, au fost avansaţi înainte de termen şi au fost adresate diferite mulţumiri categoriilor de personal care desfăşoară activitate în domeniul protecţiei civile. Mă refer la echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la echipele de cercetare biologică, radiologică şi chimică şi aşa mai departe“, a declarat împuternicit inspector-şef, lt. col. Daniel Petrov.
Avansări în gradul următor
Cu prilejul Zilei Protecţiei Civile în România, câţiva pompieri militari au fost înaintaţi în gradul următor înaintea expirării stagiului minim.
Astfel, au înaintat în gradul de locotenent-colonel maiorii Antoaneta Manea şi Gabriel Pană, iar în gradul de colonel, locotenent-colonel Gherghina Cojoc.
În gradul de plutonier major - plutonier Elena Mădălina Păun, iar în gradul de plutonier adjutant - plutonierii majori George Iulian Ivan şi Iulius Roland Muscari.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp