Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:19 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Averea şi interesele judecătorului Dan Iulian Năstase, preşedintele Secţiei Penale din cadrul Curţii de Apel Constanţa (documente)

ro

12 Apr, 2016 00:00 3719 Marime text
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia ca, până la data de 15 iunie, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului trecut. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
Începând cu data de 7 aprilie, ZIUA de Constanţa vă prezintă averile şi interesele preşedinţilor şi vicepreşedinţilor instanţelor de judecată din municipiu. Astăzi, vorbim despre magistratul Dan Iulian Năstase, preşedintele Secţiei Penale şi pentru cauze penale cu minori şi de familie din cadrul Curţii de Apel Constanţa.
 
În declaraţia de avere completată la data de 10 iunie 2015, Dan Iulian Năstase menţionează că soţia sa deţine jumătate dintr-un teren intravilan de 230 mp, dobândit în anul 2005, în Braşov, şi jumătate dintr-o casă de locuit de 167 mp, dobândită tot în anul 2005.
 
Conform celei mai recente declaraţii de avere, din 11 decembrie 2015, magistratul a restituit un credit în valoare de 48.000 de euro: „Creditul a fost restituit în septembrie 2015, prin vânzarea imobilului ipotecat (casă locuit din municipiul Braşov)“. Dan Iulian Năstase deţine două terenuri intravilane în municipiul Constanţa, dobândite în anul 2015, unul de 20 mp, aferent apartamentului, şi altul de 19 mp, aferent garajului, dobândite prin cumpărare, fiind titular alături de soţia sa, Angelica Magdalena Năstase.
 
De asemenea, Dan Iulian Năstase mai deţine, împreună cu soţia, un apartament de 84 mp în Constanţa, dobândit în anul 2015, prin cumpărare, şi un garaj de 16 mp, dobândit în anul 2015, tot prin cumpărare. Judecătorul mai are şi un autoturism Dacia Logan, din 2006, dobândit prin „finalizare contract leasing auto în octombrie 2008“.
 
La categoria „Bunuri imobile înstrăinate în ultimele 12 luni“, Dan Iulian Năstase a declarat că a vândut casa de locuit situată în municipiul Braşov, dobândită în 2005, prin credit ipotecar de 48.000 de euro, la valoarea de 115.000 de euro. În ceea ce priveşte conturile şi depozitele bancare, Dan Iulian Năstase are, potrivit propriei declaraţii, două depozite bancare la Alphabank, unul în valoare de 20.500 de euro şi altul de 21.000 de lei, „constituit din restanţele salariale plătite la 18.11.2015“. De asemenea, magistratul mai are două conturi curente la Banca Transilvania, unul constând în card de debit în valoare de 15.917 lei şi altul de 12.000 de lei, ambele deschise în anul 2010.
 
În ceea ce priveşte veniturile, Dan Iulian Năstase menţiona că, în anul fiscal anterior depunerii declaraţiei de avere, a încasat 106.844 de lei din „indemnizaţie magistrat“ şi 118.300 de lei din „drepturi salariale restante, potrivit hotărârii judecătoreşti“. Tot la capitolul venituri, este menţionată şi suma de 1.008 lei, provenind din alocaţiile celor doi copii.
 
Potrivit celei mai recente declaraţii de interese, din 10 iunie 2015, Dan Iulian Năstase deţine „cupoane de privatizare SIF Moldova“, cu o valoare totală a acţiunilor de 1.000.000 ROL. Năstase este şi membru al Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii