Cicină, directorul medical al Sanatoriului Balnear, cercetat penal
Cicină, directorul medical al Sanatoriului Balnear, cercetat penal
14 Nov, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
2647
Marime text
Constanţa Cicină, directorul medical al Sanatoriului Balnear şi de Recuperare din Mangalia, este cercetată de lucrătorii Biroului Investigarea Fraudelor pentru primire de foloase necuvenite de la pacienţi. În biroul femeii au fost găsite, spun poliţiştii, 8 pachete de cafea, 2 sticle de vin, dar şi un parfum, toate în valoare totală de 760 de lei. Şeful Sanatoriului Balnear şi de Recuperare din Mangalia, Viorel Pascaru, ne-a declarat că, la nivelul instituţiei, se va efectua o anchetă internă. Medicul luat în colimator s-a ales cu un dosar penal, fiind cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii