Cine şi cum are prioritate în trafic Ghid pentru evitarea accidentelor cu maşinile de la Poliţie şi Ambulanţă
Cine şi cum are prioritate în trafic: Ghid pentru evitarea accidentelor cu maşinile de la Poliţie şi Ambulanţă
18 Mar, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
10871
Marime text
De cele mai multe ori, întâlnirile în trafic dintre autovehicule civile şi cele cu regim de circulaţie prioritară sfârşesc fără incidente nefericite, însă există şi excepţii de la regulă. Astfel, nu puţine au fost situaţiile în care maşinile Serviciului Judeţean de Ambulanţă au suferit avarii la finele unor tamponări violente. În majoritatea cazurilor, lucrătorii Serviciului Rutier au stabilit că vinovaţi de producerea evenimentelor rutiere nu sunt şoferii de pe ambulanţe, maşini de poliţie, ori ale pompierilor, ci conducătorii auto care susţin că s-au „trezit”, efectiv, cu autospeciala în faţă, motiv pentru care nu au mai avut timp de reacţie.
Potrivit OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, sunt autorizate să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase:
a) pentru lumina roşie - autovehiculele aparţinând poliţiei şi pompierilor;
b) pentru lumina albastră - autovehiculele aparţinând Poliţiei, Jandarmeriei, Poliţiei de Frontieră, Serviciului de Ambulanţă sau Medicină Legală, ale Protecţiei Civile, ale Ministerului Apărării care însoţesc coloane militare, ale unităţilor speciale ale Serviciului Român de Informaţii şi ale Serviciului de Protecţie şi Pază, ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei, autovehiculele de serviciu ale procurorilor criminalişti din Ministerul Public, precum şi cele aparţinând Departamentului Naţional Anticorupţie, atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni care au caracter de urgenţă.
Mai departe, pentru a avea prioritate de trecere, autovehiculele mai sus precizate, atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni care au caracter de urgenţă, trebuie să aibă în funcţiune semnalele luminoase şi sonore.
Nu este de trecut cu vederea faptul că şoferii autovehiculelor aflate în misiuni cu caracter de urgenţă pot încălca regimul legal de viteză sau alte reguli de circulaţie, cu excepţia celor care reglementează trecerea la nivel cu calea ferată, iar atunci când pe drumul public circulaţia este dirijată de un poliţist rutier, conducătorii auto mai sus precizaţi trebuie să respecte semnalele, indicaţiile şi dispoziţiile acestuia. Legea mai precizează că, la intrarea în intersecţiile unde lumina roşie a semaforului este în funcţiune ori indicatoarele obligă la acordarea priorităţii de trecere, şoferii autovehiculelor aflate în misiuni cu caracter de urgenţă trebuie să reducă viteza şi să circule cu atenţie sporită pentru evitarea producerii unor accidente de circulaţie, în caz contrar urmând să răspundă potrivit legii.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii