Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:20 20 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Concurs Poliţia Română caută un şef pentru IPJ Constanţa. Iată condiţiile!

ro

04 Jun, 2014 00:00 3055 Marime text
Inspectoratul General al Poliţiei Române organizează, pe 25 iunie, un concurs pentru ocuparea funcţiei de inspector-şef al Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa. Evenimentul va avea loc la sediul IGPR şi va consta în susţinerea unei probe unice de selecţie, respectiv un interviu pe subiecte profesionale.
În vederea înscrierii şi participării la concurs, candidaţii trebuie, printre altele, să fi obţinut, în ultimii trei ani, calificativul de cel puţin „Bine“ la evaluarea de serviciu/aprecierea profesională individuală, să fie declaraţi „apt“ medical şi psihologic pentru promovare în funcţii de conducere, să deţină gradul profesional de minimum subcomisar de poliţie, să aibă cinci ani vechime în unităţi ale MAI. De asemenea, viitorul şef al IPJ Constanţa trebuie să aibă cinci ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei, trei ani vechime în funcţii de conducere în unităţi ale MAI, să nu fie sub efectul unei sancţiuni disciplinare şi să nu fie pus la dispoziţie şi să îndeplinească cerinţele specifice din fişa postului. Aprecierea rezultatului final al interviului pe subiecte profesionale se va face cu note de la 1 la 10. Este declarat „admis“ candidatul care are nota cea mai mare şi este punctat cu cel puţin 7.00. În situaţia în care mai mulţi candidaţi obţin aceeaşi notă, este declarat „admis“ acela care deţine cea mai mare vechime în specialitatea postului scos la concurs. Dacă mai mulţi candidaţi au aceeaşi vechime în specialitatea postului scos la concurs, este declarat „admis“ candidatul care are cea mai mare vechime în studiile necesare postului scos la concurs. Notele la proba de interviu nu pot fi contestate. În prezent, şeful IPJ Constanţa este comisarul-şef Dumitru Bogdan Despescu. Acesta a preluat conducerea inspectoratului la începutul lunii aprilie, comisarul-şef fiind împuternicit pentru o perioadă de şase luni. Până la acest moment, în mod oficial, spun surse bine informate, nu s-a înscris niciun candidat la concurs. De menţionat că ultimul şef „plin“ al IPJ Constanţa a fost, în perioada 2011-2012, comisarul-şef Valentin Burlacu, în prezent lucrător în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Bucureşti.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii