Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:56 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănţenii au marcat Ziua Armatei Române Defilare în Piaţa Ovidiu şi jurământ la Academia Navală (galerie foto)

ro

26 Oct, 2015 00:00 3499 Marime text


Ziua Forţelor Armate Române a fost sărbătorită pentru prima dată la 2 octombrie 1951, iar din anul 1959 a fost stabilită ca zi aniversară data de 25 octombrie. Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, ziua de 25 octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca ziua în care ţara îşi sărbătoreşte armata şi pe cei care au fost şi sunt în slujba ei.
 
Ca în fiecare an, autorităţile constănţene au celebrat Ziua Armatei Române cu numeroase manifestări militare. Cu această ocazie, ieri, în Constanţa, a fost arborat drapelul naţional la sediile instituţiilor militare, s-a ridicat marele pavoaz la bordul navelor militare maritime şi fluviale şi s-au organizat ceremonii militare şi activităţi comemorative în toate garnizoanele.
 
Pasul de paradă al militarilor îmbrăcaţi în uniforme şi marşurile intonate de muzică militară au atras atenţia curioşilor care au venit la evenimentul din Piaţa Ovidiu. S-a intonat imnul, preoţii au ţinut o slujbă religioasă, s-au depus coroane şi jerbe de flori, iar militarii au încheiat sărbătoarea cu o paradă.
 
Alături de comandanţi ai unităţilor militare, la eveniment s-au mai aflat prefectul Constantin Ion şi subprefectul Levent Accoium.


 
Momentul care a stârnit admiraţia privitorilor a fost spectacolul muzical oferit de fanfara militară. Evenimentul a inclus, de asemenea, prezentarea armelor, a maşinilor blindate şi a TAB-urilor.
 
Totodată, la sediul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ a avut loc ceremonia de depunere a jurământului militar de către studenţii instituţiei  şi elevii Şcolii Militare de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu“. Depunerea jurământului militar reprezintă un pas important în viaţa oricărui militar, consfinţind legământul faţă de patrie şi simbolizând pentru studenţii şi elevii anului I primirea în rândurile ostaşilor români.

Mândri de uniforma militară, 98 de viitori ofiţeri şi maiştri militari ai Forţelor Navale au rostit legământul faţă de ţară. Ceremonialul a fost condus de comandantul Academiei „Mircea cel Bătrân“, contraamiral de flotilă Vergil Chiţac, în prezenţa reprezentanţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ai Forţelor Navale, a comandanţilor de unităţi, a părinţilor, rudelor şi prietenilor.
 
Primăria şi Consiliul Local al oraşului Cernavodă au comemorat, de asemenea, eroii căzuţi pe front. La evenimentul prilejuit de Ziua Armatei Române au participat oficialităţi ale administraţiei locale, consilieri locali, militari, veterani de război, poliţişti şi agenţi economici, care s-au reunit la Monumentul Eroilor din Parcul Central al oraşului, pentru a participa la ceremonialul dedicat celor s-au jertfit pentru neamul românesc.
 
Ceremonialul a fost deschis de Fanfara Axiopolis, urmând discursurile autorităţilor şi ale veteranilor de război. Un sobor de preoţi i-a pomenit pe eroi într-o slujbă religioasă, iar evenimentul a culminat cu o depunere de coroane, din partea autorităţilor locale, a formaţiunilor politice, a agenţilor economici şi, nu în ultimul rând, a elevilor din Cernavodă.
 
Ziua Armatei Române a mai fost marcată şi în garnizoana Mangalia, unde a avut loc un ceremonial militar şi religios cu depuneri de coroane de flori la Complexul Monumental din Piaţa Republicii, în garnizoana Tulcea, unde a avut loc un ceremonial militar şi religios cu depuneri de coroane de flori la Cimitirul Eroilor, şi în garnizoana Babadag, unde au avut loc un ceremonial militar şi religios cu depuneri de coroane de flori şi o paradă militară la Monumentul Eroilor 1916-1918.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii