Corina Mihaela Scăeţeanu Un procuror vrea să plece din DNA Constanţa
Corina Mihaela Scăeţeanu: Un procuror vrea să plece din DNA Constanţa
17 Mar, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
2608
Marime text
După aproape doi ani petrecuţi ca procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, Corina Mihaela Scăeţeanu doreşte să se întoarcă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.
În acest sens, magistratul a formulat o cerere de încetare a activităţii la DNA şi de revenire la unitatea de parchet de pe lângă instanţa mai sus precizată. Solicitarea Corinei Mihaela Scăeţeanu se va afla în atenţia Consiliului Superior al Magistraturii săptămâna aceasta. Amintim că, în iulie 2012, magistratul Corina Mihaela Scăeţeanu, pe atunci procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, a câştigat concursul organizat pentru ocuparea unui post de execuţie în Direcţia Naţională Anticorupţie.
De altfel, Scăeţeanu fusese delegată la DNA încă din 2011. La începutul anului 2010, CSM a înaintat propunerea procurorului general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind numirea procurorului Corina Mihaela Scăeţeanu în funcţia de procuror-şef de secţie maritimă şi fluvială la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii