Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:17 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Curbă blestemată pe DN 22 Un mort şi cinci răniţi aproape de localitatea Piatra

ro

26 Nov, 2013 00:00 1863 Marime text
Cinci persoane au ajuns în atenţia medicilor după ce maşinile în care se aflau au fost implicate într-un accident. Lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa spun că totul a avut loc din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum.

Una dintre maşinile avariate s-a oprit în gardul unei cruci amplasate în anul 2004, când în acel loc şi-a pierdut viaţa un bărbat de circa 45 de ani. În urma cercetărilor specifice, lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa au stabilit că Marian Bobi, de 32 de ani, a condus un autoturism pe DN 22, dinspre Tulcea către Constanţa. Oamenii legii mai spun că, în momentul în care a ajuns în dreptul localităţii Piatra, într-o curbă la dreapta, şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi trafic, a pierdut controlul direcţiei de mers, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de Dan Valentin Stoian, de 30 ani. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a lui Marian Bobi, dar şi a patru pasageri din cel de-al doilea autoturism, respectiv Cosmina Stoian, doi minori (de 3 şi 4 ani) şi Costică Chisoceanu, de 63 de ani. În prezent, lucrătorii Poliţiei Rutiere aşteaptă rezultatele analizelor de sânge prelevate de la Marian Bobi, deoarece asupra acestuia planează suspiciunea că ar fi consumat băuturi alcoolice înainte de a pleca la drum.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii