Dosare penale pentru doi afacerişti din China
Dosare penale pentru doi afacerişti din China
În data de 5 februarie, în jurul orei 15.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi lucrătorii vamali au efectuat, la rampa existentă în cadrul PPF Constanţa Sud - Agigea, controlul a două containere sosite din China pe adresa unor societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti. În primul container au fost găsite 1.400 de sacoşe din plastic, inscripţionate cu însemnele unor echipe de fotbal celebre, bunuri susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 70.000 de lei dacă ar fi fost originale. În al doilea container au fost descoperite 400 de articole de pescuit (huse pentru undiţe), ce nu fuseseră declarate la intrarea în ţară, evaluate la aproximativ 20.000 de lei. Marfa din cele două containere a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali. Poliţiştii de frontieră au întocmit administratorilor societăţilor comerciale în cauză, doi cetăţeni chinezi cu reşedinţa în Bucureşti, dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate", faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 republicată, respectiv „folosire de acte nereale faţă de autoritatea vamală", faptă prevăzută şi sancţionată de art. 272 din Legea 86/2006.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp