Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:09 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul lui Nicuşor Constantinescu, analizat şi de Curtea de Apel Bucureşti (rechizitorii)

ro

23 Aug, 2014 00:00 2186 Marime text


Cătălin Dancu şi Marius Mocanu, avocaţii preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Daniel Constantinescu, au contestat ultima decizie a Tribunalului Bucureşti, din data de 13 august.

La data respectivă, instanţa a dat undă verde începerii judecăţii cauzei privindu-i pe Nicuşor Constantinescu şi pe Adrian George Gâmbuţeanu, directorul general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa. Tot atunci, judecătorii Tribunalului Bucureşti au constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 124/P/2012 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Pe cale de consecinţă, magistraţii au dispus începerea judecăţii cauzei privindu-i pe inculpaţii Constantinescu şi Gâmbuţeanu. De asemenea, a fost stabilit şi primul termen de judecată, la data de 12 septembrie, ora 10,00, CF18, sala 243.

Contestaţia avocaţilor va fi analizată de Curtea de Apel Bucureşti.

Reamintim că avocaţii preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa au cerut Tribunalului Bucureşti revocarea mandatului de arestare preventivă emis pe numele lui Constantinescu.

Acesta  a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa, pe data de 25 aprilie, pentru abuz în serviciu în formă continuată.

Citeşte rechizitoriul aici.

De asemenea, pe data de 27 mai, Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată, sub control judiciar, într-o altă cauză, şi de procurorii DNA de la Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, alături de Adrian George Gâmbuţeanu, directorul general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa.

Citeşte rechizitoriul aici.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii