Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:36 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elevi sancţionaţi la Sinoe, după scenele de kung-fu dintre două eleve de clasa a opta

ro

21 Nov, 2014 00:00 1568 Marime text
În urma incidentului de marţi, de la Școala Gimnazială nr. 1 Sinoe (structură a Liceului Tehnologic „Mihai Viteazul“), membrii Consiliului profesoral al unității școlare au hotărât sancționarea elevelor implicate în incident cu scăderea notei la purtare la 7 (șapte) și, totodată, eliminarea de la cursuri pentru o perioadă de trei zile.
 
Elevele eliminate de la cursuri vor desfășura activități în cadrul bibliotecii, sub supravegherea unui cadru didactic, conform măsurilor luate de profesori. Pentru ceilalți elevi din clasă, care au fost martori la incident și nu au anunțat cadrele didactice, s-a propus scăderea notei la purtare la 9 (nouă), rămânând ca situația să se schimbe în funcție de evoluția fiecărui elev până la sfârșitul semestrului.
 
Amintim că între două eleve din clasa a VIII-a a avut loc, marţi, în pauza de la ora 11.00, un incident în sala de clasă. Acest eveniment nu a fost anunțat profesorului de serviciu, profesorului diriginte, coordonatorului de structură sau oricărui alt cadru didactic. Ulterior, după terminarea cursurilor, după ora 12.50, între cele două eleve a avut loc un alt incident, acestea luându-se la bătaie în drumul spre domiciliu, pe stradă. Conflictul a fost filmat de o altă elevă, înregistrare care a fost arătată părinților elevei agresate.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii