Etnobotanice Minorul judecat alături de preotul Bucică, menţinut în arest
Etnobotanice: Minorul judecat alături de preotul Bucică, menţinut în arest
18 Mar, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
1975
Marime text
Completul de judecată 2 mixt penal din cadrul Judecătoriei Vaslui a decis menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului minor Sergiu Gabriel Ş., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire/aderare la un grup infracţional şi efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, în formă continuată. Minorul este cercetat de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vaslui, dar şi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în acelaşi dosar cu preotul Gabriel Bucică, de 32 de ani, fost slujitor al Catedralei Arhiepiscopale din Constanţa. Potrivit datelor oficiale, Bucică a fost trimis în judecată pentru iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup. Gabriel Bucică este coleg de dosar cu Ioastin Marius Buga, Inga Pascal, Marius Sebastian Costan, Cătălin Ioan Moraru şi Sergiu Gabriel Ş. Următorul termen al cauzei a fost stabilit pentru data de 11 aprilie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii